Mesajul de Anul Nou al Episcopului Siluan pentru romanii din Italia: Familia, o mica biserica - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mesajul de Anul Nou al Episcopului Siluan pentru românii din Italia: Familia, o mică biserica

[2026-01-01]
de Mihail Pătrășcanu

Episcopul Siluan al Italiei a transmis, la trecerea în noul an 2026, un mesaj pastoral românilor din Italia, îndemnându-i să prețuiască familia ca „o mică biseric㔠și să cinstească rolul acesteia în păstrarea credinței și identității în diaspora.
În mesajul său de Anul Nou, Preasfinția Sa a chemat credincioșii la o reflecție profundă asupra trecerii timpului, arătând că acest moment nu este doar o schimbare de dată în calendar, ci o chemare duhovnicească.
„Timpul nu este o simplă curgere implacabilă, ci, așa cum ne învață Sfinții Părinți, este un interval dăruit de Dumnezeu omului pentru ca acesta să învețe iubirea și să pregătească veșnicia”, a subliniat Episcopul Italiei.
Singura ancoră de identitate
Episcopul Siluan a evidențiat faptul că anul 2026 are o semnificație aparte pentru viața Bisericii, amintind de Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame).
În acest context, adresându-se românilor din diaspora, Preasfinția Sa a subliniat rolul esențial al familiei, numind-o „adesea singura ancoră de identitate și credinț㔠și îndemnând credincioșii să o privească drept locul în care „Hristos vrea să Se nască și să crească în fiecare zi”.
Mironosițe ale zilelor noastre
Episcopul Italiei a vorbit cu recunoștință despre „Sfintele Femei – mironosițe, cuvioase sau mucenițe, precum și mamele și soțiile care, cu o discreție plină de putere, au păstrat aprinsă candela credinței în neamul nostru”.
Referindu-se la realitățile diasporei, ierarhul a amintit că femeile „poartă greul îngrijirii căminului și al creșterii copiilor în duh creștin, adesea în condiții de jertfă în străinătate” și sunt chemate „să devină mironosițe ale zilelor noastre, care, prin răbdare și rugăciune, să învingă întunericul deznădejdii din lume”.
Rugăciune în familie
Preasfințitul Părinte Siluan a adresat câteva îndemnuri pastorale concrete pentru începutul noului an, chemându-i pe credincioși să sfințească timpul, să prețuiască familia și să cinstească femeia creștină.
„Nu lăsați nicio zi să treacă fără o fărâmă de rugăciune în familie. Zece minute de rugăciune împreună valorează mai mult decât ore de alergătură după cele materiale”, a subliniat ierarhul, îndemnând totodată la iertare, iubire și recunoștință, pentru ca anul 2026 să fie trăit sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 173, Ultimul acces: 2026-04-16 02:32:44