Arhiepiscopul Atanasie al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a sărbătorit Crăciunul pe stil vechi în Parohia Colchester[2026-01-08]de Alexandru BobocArhiepiscopul Atanasie al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a slujit miercuri în Parohia „Sfântul Ierarh Ioan Maximovici” din Colchester, când a fost serbată Naşterea Domnului conform calendarului nerevizuit. Comunitatea parohială numără credincioşi de mai multe naţionalităţi: români, basarabeni, englezi, greci, australieni, chinezi, turci, maltezi, unguri şi estonieni ortodocşi. Slujbele se desfăşoară în trei limbi: română, slavonă şi engleză. Sărbătoarea a cuprins şi două recitaluri de colinde susţinute de copiii comunităţii şi de un cor de adulţi. Chemarea la pocăinţă Arhiepiscopul Atanasie a evidenţiat legătura profundă dintre praznicul Sfântului Ioan Botezătorul şi bucuria Naşterii Domnului, arătând că aceste două realităţi ale trupului liturgic al Bisericii se întâlnesc în aceeaşi chemare la pocăinţă, mărturisire şi desăvârşită dragoste de Dumnezeu şi de aproapele. „Naşterea după trup a Mântuitorului Hristos ni se arată, încă o dată, ca un prilej de a cugeta la harul cel peste har, pe care acesta îl aduce omului, al cărui Fiu se şi face, chip de rob luând, şi mai ales la felul în care noi, fiecare în parte, suntem părtaşi la acest har, din care suntem chemaţi să ne hrănim şi întru el să dăinuim”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. „Cheia pătrunderii mai adânc în această lucrare dumnezeiască şi mântuitoare ne este oferită şi de vechea tradiţie a Bisericii, care prăznuia, la începuturi, Naşterea şi Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare a Celui venit în trup pe pământ – în acelaşi timp, ca un praznic al Luminii, îndemnându-ne să legăm acest eveniment înălţător de propriul nostru botez şi de asumarea darului nepreţuit primit în această zi”, a explicat arhiepiscopul. Parohia Colchester Înaltpreasfinţitul Părinte Atanasie a săvârşit slujba de sfinţire a unei troiţe ridicate în curtea bisericii, închinată sfinţilor mărturisitori din temniţele comuniste. Parohia „Sfântul Ierarh Ioan Maximovici” îşi desfăşoară activitatea liturgică într-un lăcaş construit în anul 1855 pentru garnizoana britanică şi considerat astăzi una dintre cele mai mari biserici de lemn din Insulele Britanice. Lăcaşul de cult a fost achiziţionat în anul 2008 şi a fost transformat într-o biserică ortodoxă, devenind un loc de închinare pentru peste 5.000 de credincioşi, majoritatea fiind tineri sub 45 de ani. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 248, Ultimul acces: 2026-09-22 07:31:02
|
Timp total: 0.03s...
[]:1