Trebuie să viețuim duhovnicește, să ne gândim că suntem chipul lui Dumnezeu, a îndemnat PS Lucian[2026-01-08]de Cristian DamianPreasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a îndemnat miercuri: Trebuie să viețuim duhovnicește, să ne gândim că suntem chipul lui Dumnezeu. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Caransebeș, care și-a cinstit ocrotitorul. Valoarea pocăinței Ierarhul a explicat însemnătatea mesajului despre pocăință al Sfântului Ioan Botezătorul și valoarea Botezului Mântuitorului Hristos. Sfântul Ioan Botezătorul strigă către fiecare dintre noi: pocăiți-vă! Puneți punct fărădelegilor și nu mai păcătuiți, a spus Episcopul Caransebeșului. Mântuitorul Iisus Hristos spală păcatele întregii omeniri în apele Iordanului și mai apoi, după ce a propovăduit cuvântul vieții veșnice, spală și dăruiește iertarea păcatelor prin jertfa de pe Crucea Golgotei cu scump Sângele Său. Îndemn la reflecție Preasfințitul Părinte Lucian i-a îndemnat pe cei prezenți să acorde o importanță mai mare vieții duhovnicești. Privind la toate acestea trebuie să ne întrebăm ce trebuie să facem noi, rămânem indiferenți și oameni doar ai trupului?, a spus Preasfinția Sa. Să alocăm mai mult timp pentru rugăciune, pentru citirea Sfintei Scripturi, pentru sfintele slujbe, pentru ajutorarea semenilor noștri și cultivarea tuturor sfintelor virtuți ale desăvârșirii. Parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul Biserica a fost ridicată între anii 1770-1780. A fost sfințită la 11 mai 1781 de către Episcopul Vichentie Popoviciu al Caransebeșului și Vârșețului. Lăcașul de cult se află în cimitirul istoric al orașului, unde sunt înmormântate mai multe personalități bisericești, civile și militare. Între episcopii Caransebeșului care își dorm somnul de veci în cimitirul parohiei se află Ioan Popasu, Nicolae Popea, Filaret Musta și Emilian Birdaș. În prezent, biserica Parohiei Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul se află în proces de renovare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 169, Ultimul acces: 2026-06-07 12:14:42
|
Timp total: 0,3s...
[]:1