Sfinţirea Mare a apei pe ţărmul Mării Negre: Să ne căutăm pacea sufletească şi s-o dăruim şi semenilor[2026-01-07]de Ştefana TotorceaÎnaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat marţi Sf. Liturghie la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, apoi a mers în procesiune, împreună cu clericii şi credincioşii, în portul turistic Tomis, unde a oficiat Sfinţirea Mare a apei. În mesajul de binecuvântare rostit cu prilejul sărbătorii, ierarhul a subliniat că rolul Aghesmei Mari este de a sfinţi viaţa credincioşilor şi de a-i feri de primejdii. „Multe daruri aduce sărbătoarea Botezului Domnului. Aduce mai ales har şi sfinţenie. Toţi ne umplem de har şi de sfinţenie gustând din apa aceasta sfinţită”, a declarat ierarhul. „Avem nevoie, prin sfinţire, să ne apropiem unii de alţii, să ne iubim mai mult unii pe alţii şi să nădăjduim că şi Dumnezeu ne va da vreme de pace de vom fi credincioşi. Să nu fie război în noi înşine, să ne căutăm pacea şi liniştea sufletească şi s-o dăruim şi semenilor noştri.” Potrivit obiceiului de Bobotează, după slujba de Sfinţire Mare a apei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie a aruncat trei cruci în mare. Înotătorii care le-au recuperat crucile au fost binecuvântaţi şi au primit, din partea ierarhului câte o icoană. 300.000 de sticle cu Agheasmă Mare au fost oferite credincioşilor la final. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 366, Ultimul acces: 2026-09-22 22:41:05
|
Timp total: 0.04s...
[]:1