Mesajul CER: Să ne unim în rugăciune pentru sănătatea Papei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mesajul CER: Să ne unim în rugăciune pentru sănătatea Papei

[2026-10-14]
foto: Vatican Media
În aceste zile în care Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea trece prin încercarea suferinţei şi a recuperării după intervenţia chirurgicală, Episcopii catolici din România îşi exprimă profunda comuniune spirituală, apropierea filială şi solidaritatea în rugăciune cu Urmaşul Sfântului Petru.

Alături de preoţi, de persoanele consacrate şi de toţi credincioşii comunităţilor noastre, îl încredinţăm pe Sfântul Părinte iubirii milostive a lui Dumnezeu, cu încrederea că rugăciunea Bisericii este o îmbrăţişare care învinge distanţele, fiind o lumină a speranţei care nu se stinge nici în ceasurile încercării.
Prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, Tămăduitoarea bolnavilor, îl rugăm pe Domnul să-i dăruiască Sfântului Părinte vindecare grabnică, pace sufletească şi puteri reînnoite, pentru ca, întărit trupeşte şi sufleteşte, să poată continua să călăuzească Biserica, cu credinţă neclintită şi zel apostolic, rămânând un neobosit vestitor al speranţei şi al păcii în lumea noastră atât de încercată.
În comuniune cu întreaga Biserică, să facem din rugăciunea noastră un semn viu al iubirii, al recunoştinţei şi al unităţii în jurul Păstorului nostru. (Oradea, 14 octombrie 2026, PS Böcskei László, preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din România)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 19, Ultimul acces: 2026-10-15 19:07:29