Concubinajul, o metoda pagana de pregatire pentru casatorie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Concubinajul, o metodă păgână de pregătire pentru căsătorie

[2008-02-14]
Arhiepiscopul de Cracovia, Cardinalul Stanislaw Dziwisz, și-a exprimat îngrijorarea față de criza instituției căsătoriei ce afectează societatea poloneză și a avertizat că apelarea la concubinaj de către tineri reprezintă o cale păgână de pregătire pentru căsătorie. În scrisoarea pastorală adresată credincioșilor cu ocazia Postului Mare, Cardinalul Dziwisz, fostul secretar personal al Papei Ioan Paul al II-lea, afirmă că 'divorțarea și separarea sunt o tragedie', invitându-i pe polonezi să fie mai atenți la maturitatea tinerilor care doresc să facă pasul căsătoriei.
Cardinalul, citat de CatholicNewsAgency, a subliniat faptul că numeroși tineri trăiesc împreună înainte de căsătorie, adesea chiar cu aprobarea părinților lor. 'Trebuie să fie clar faptul că creștinii nu se pot pregăti pentru sacramentul căsătoriei în moduri pe care trebuie să le numim păgâne și care alterează ordinea naturală a lucrurilor', afirmă prelatul. Conform unor sondaje recente, majoritatea polonezilor consideră Postul Mare ca o perioadă importantă. 80% dintre cei chestionați participă la mai puține petreceri în această perioadă, iar 60% au declarat că se concentrează pe convertirea personală. Jumătate dintre polonezii care au răspuns sondajului au promis că vor fi mai buni în Post.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 897, Ultimul acces: 2026-05-17 19:33:15