Vaticanul recunoaște prima societate preoțească din Asia[2009-02-10]A fost acordată recunoaștere canonică Societății Misionare din Filipine, prima societate de preoți înființată în Asia, acum prezentă în 13 țări. AsiaNews a relatat că prefectul Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor, Cardinalul Ivan Dias, a semnat decretul pontifical. Societatea Misionară din Filipine (MSP) a fost înființată în 1965 de către Episcopii acelei țări, la împlinirea a patru sute de ani de la evanghelizarea națiunii lor. Scopul lor a fost "de a exprima concret recunoștința noastră față de Dumnezeu pentru darul credinței noastre", împărtășind-o cu "popoarele din Asia și din restul lumii".Cu această recunoaștere, făcută publică la 30 ianuarie în cadrul celei de-a șaptea adunări generale a MSP, aceasta devine o "Societate de viață apostolică pentru misiune ad gentes de drept pontifical" sub autoritatea Sfântului Scaun, și nu a Episcopilor locali. Potrivit statutelor sale, misiunea MSP este orientată în special către satele din Asia, către cele mai de-creștinate zone sau către acelea în care Bisericile tinere au mai multă nevoie de ajutor. Un alt obiectiv al său este acela de a-i face pe emigranții filipinezi conștienți de vocația lor misionară, pentru a-i ajuta să participe și să fie instrumente de evanghelizare. MSP are peste 70 de membri care activează în țări asiatice precum Japonia, Taiwan, Thailanda și Coreea de Sud, și de asemenea în Statele Unite, Australia, Olanda și Marea Britanie. În Asia există alte cinci societăți similare, acestea aflându-se însă sub jurisdicția Bisericii locale: mai există una în Filipine, câte una în Coreea de Sud și Thailanda, și încă două în India. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1219, Ultimul acces: 2026-07-24 23:51:50
|
Timp total: 0.03s...
[]:1