De ce permite Dumnezeu relele şi moartea?

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

De ce permite Dumnezeu relele şi moartea?

[2009-03-15]

Un Dumnezeu malefic

Dacă am căuta ce spune Vechiul Testament cu privire la originea răului, am face o descoperire surprinzătoare şi chiar înspăimântătoare: însuşi Dumnezeu provoacă relele pe care le găsim prezente în lume. Într-adevăr, sunt nenumărate episoadele în care Dumnezeu apare în timp ce-i pedepseşte pe oameni, în timp ce-i terorizează, în timp ce le trimite catastrofe, boli contagioase, secetă şi chiar în timp ce provoacă războaie între ei.

Dumnezeu este răzbunător?

De exemplu, Dumnezeu a produs potopul universal şi aproape că a exterminat neamul omenesc şi natura pe care el însuşi le-a creat (Gen 6,7); el a distrus oraşul Sodoma, făcând să plouă din cer, în exces, foc şi pucioasă (Gen 19,24); el a transformat-o într-o statuie de sare pe soţia lui Lot, vinovată doar pentru că a privit în urmă (Gen 19,26); el a făcut-o sterilă pe Rahela, a doua soţie a lui lacob (Gen 30,1-2); el a făcut să se nască Moise cu acea bâlbâială evidentă (Ex 4,10-12); el i-a eliminat pe întâii-născuţi ai egiptenilor (Ex 12,13); el a provocat înfrângerile militare ale israeliţilor (Ios 7,2-15; Jud 2,14-15); el a făcut să moară fiul lui David, chiar dacă regele a fost cel care a păcătuit (2Sam 12,15); el este la originea tristei dezbinări politice a regatului lui Israel şi care a adus atâtea nenorociri funeste asupra evreilor (IRg 11,9-11); el a orbit armata arameilor atunci când au atacat oraşul Dotan (2Rg 6,18-20).

Relele care vin din cer

În Biblie, Dumnezeu iese în evidenţă nu numai ca responsabil al bolilor, al morţilor şi al relelor sociale, dar şi al nenumăratelor dezastre ale naturii: toate sunt situaţii care apar provocate direct de puterea sa atotputernică. În felul acesta, Iahve a trimis şerpii ca să-i ucidă pe israeliţi atunci când erau în pustiu (Num 21,6); a declanşat un cutremur ca să piară cei ce se răzvrătiseră împotriva lui Moise (Num 16,31-32); a pedepsit-o pe sora lui Moise, lovind-o cu lepră (Dt 24,9); a adus ciuma în Israel, provocând moartea a 70.000 de oameni (2Sam 24,15); a adus o secetă care a durat trei ani în toată ţara (1Rg 17,1).

Aşadar, în Vechiul Testament, orice fel de nenorocire, catastrofă, boală şi chiar moartea păreau că provin de la Dumnezeu. Această teză este expusă în mod clar în unele texte sacre: în Cartea profetului Isaia, unde însuşi Dumnezeu afirmă: "Eu întocmesc lumina şi dau chip întunericului, cel ce sălăşluieşte pacea şi restriştei îi stă în cale; eu sunt Domnul care fac toate acestea" (45,7); în Cartea lui Osea, unde profetul exclamă: "El ne-a rănit, el ne tămăduieşte; el ne-a bătut, el ne leagă rănile" (6,1); în literatura Psalmilor, unde autorul sacru se plânge Domnului zicând: "Eu sunt sărac şi în prag de moarte încă din tinereţe; sunt sfârşit, oprimat de spaimele tale. Peste mine au trecut mâniile tale şi înfricoşările tale m-au nimicit" (Ps 88,16-17).

Toate provin de la Dumnezeu

Aşadar, sunt multe pagini din Vechiul Testament în care se vorbeşte despre mânia lui Dumnezeu care se aprinde împotriva Israelului, poporul său! Cum a putut Israelul să conceapă o imagine aşa de înspăimântătoare a Dumnezeului său, este ceva destul de uşor de înţeles. Atunci când a fost scris Vechiul Testament, ştiinţele încă nu se dezvoltaseră: nu se cu-noşteau legile naturii, nici cauzele bolilor, nici nu se înţelegeau motivele care declanşau fenomenele naturii; încă nu se dezvoltase o practică psihologică, nici nu erau elaborate conceptele de libertate şi de responsabilitate umană. Această stare primitivă a cunoaşterii umane a făcut în aşa fel încât multe dintre fenomenele pe care astăzi le considerăm foarte naturale, în epoca aceea erau considerate supranaturale, deci proveneau direct din voinţa lui Dumnezeu.

Aşa încât, orice se întâmpla, bine sau rău, frumos sau urât, fericit sau nefericit, totul era opera lui Dumnezeu. Un israelit nu şi-ar fi putut imagina vreodată că se întâmplă ceva fără să fie provocat de Dumnezeu. Dumnezeu a fost considerat întotdeauna stăpân peste toate, aşadar, în mod necesar, el este autor a toate.

Nimeni să nu se îmbolnăvească!

Atunci când Isus a început să predice, situaţia referitoare la aceste convingeri nu era diferită de cea din Vechiul Testament. Ştiinţele erau încă la stadiul primitiv şi cauzele fenomenelor naturale continuau să rămână necunoscute. În acel moment istoric şi în acel context socio-cultural, Isus a adus dintr-o dată elementele unei idei inovatoare în mod miraculos: el a învăţat doar că Dumnezeu este iubire, deci el nu se poate contrazice prin a fi cauză a răului pentru cineva, nici pentru cei drepţi, nici pentru păcătoşi. El este numai cauză a binelui.

Pentru a demonstra acest lucru, Isus a adoptat o metodă extrem de eficientă şi convingătoare: a început să-i vindece pe toţi bolnavii pe care îi aduceau la el, explicându-le că el acţiona în numele lui Dumnezeu, deci că, efectiv, însuşi Dumnezeu le aducea uşurare şi vindecare. în felul acesta, Isus a adus anunţul şi vestea cea bună că Dumnezeu nu doreşte răul pentru nimeni şi că boala fizică nu vine pentru că la originea sa este voinţa lui Dumnezeu. Isus a asumat aceeaşi atitudine în faţa morţii. Celor care îi cereau învierea, el nu le-o refuza niciodată, pentru a nu lăsa să se înţeleagă că voinţa lui Dumnezeu era de a menţine o stare de moarte şi de durere; dimpotrivă, el învia pentru ca să se ştie pretutindeni că Dumnezeu este un Dumnezeu al iubirii şi al vieţii.

Şi învăţăturile sale revelează acest mesaj de bunăvoinţă gratuită. într-o zi, discipolii au văzut un orb care era în situaţia aceea încă din naştere şi l-au întrebat pe Isus: "Rabbi, cine a păcătuit că s-a născut orb, el sau părinţii lui?" (In 9,1-3). Răspunsul imediat al lui Isus a fost că boala nu provine de la Dumnezeu şi că păcatele persoanei nu sunt elemente care declanşează mânia lui Dumnezeu, şi cu atât mai puţin vreo pedeapsă divină. Evenimentul dărâmării unui turn într-un cartier al Ierusalimului, care a provocat moartea câtorva persoane, l-a obligat pe Isus să clarifice faptul că evenimentul nu a fost declanşat de Dumnezeu, nici nu reprezenta acel episod o pedeapsă suportată de persoanele care au murit din cauza păcatelor lor (cf. Lc 13,4-5).

Vrabia care cade

Isus a învăţat clar că Dumnezeu nu vrea, nici nu trimite, nici nu permite bolile; nici nu provoacă moartea, nici accidentele, nici numeroasele fenomene naturale în care pier atâtea persoane nevinovate. Isus a învăţat întotdeauna că Dumnezeu este numai izvor al binelui, pentru că el iubeşte omul şi, de aceea, nu poate să fie la originea răului şi nici a suferinţei (cf. In 3,16-17). Dimpotrivă, dacă nu a explicat niciodată de unde provin relele din lume, el a clarificat totuşi de unde nu provin relele, adică de la Dumnezeu; Isus nu a învăţat niciodată care cauze provoacă acele rele, însă a subliniat că originea lor nu este Dumnezeu.

Totuşi, există o frază în evanghelii care a provocat o confuzie însemnată în mulţi cititori: este vorba de Mt 10,29, în care citim: "Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una dintre ele nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui vostru". Cam ca şi cum ar spune că, dacă o pasăre moare, este pentru că Dumnezeu a permis aceasta. În realitate, este vorba de o traducere greşită a textului sacru din originalul în care a fost scris: textul grec afirmă, în realitate, că nici măcar o pasăre nu cade la pământ, "fără Tatăl vostru".

Deoarece, dintr-un punct de vedere gramatical şi sintactic nu există nici un verb, traducătorii Bibliei au adăugat "fără ca să permită Tatăl vostru"; dar este o pură concluzie a crede că exact aceasta era intenţia pedagogică şi catehetică a autorului sacru. În realitate, atunci când evanghelistul afirmă că pasărea nu cade "fără Tatăl", el vrea doar să spună ceea ce citim în originalul grecesc: adică nimic nu piere fără ca Dumnezeu să nu fie alături de el, fără ca Dumnezeu să nu-l însoţească în această experienţă. Pentru că Dumnezeu este întotdeauna aproape de cel care suferă şi nu ne lasă în voia suferinţei.

Un Dumnezeu care îmbolnăveşte şi ucide

În pofida progresului de gândire permis de aceste reflecţii, mulţi creştini citesc încă Biblia convinşi de imaginea unui Dumnezeu responsabil de toate relele sociale. Nimic nu s-a schimbat în ei faţă de convingerile care existau în vechiul Israel! Cu toate că Isus ne-a garantat iubirea lui Dumnezeu, făcându-se purtător de cuvânt activ şi real al ei, sunt încă mulţi creştini care văd în Dumnezeu originea atâtor suferinţe. Cine dintre noi nu a auzit vreodată pe holurile unui spital expresia: "Trebuie să accepţi ceea ce Dumnezeu hotărăşte!" Ca şi cum Dumnezeu ar fi hotărât ca cineva să se îmbolnăvească! Sau, la o priveghere la mort, vestita frază de condoleanţe adresată rudelor: "Trebuie acceptată voinţa lui Dumnezeu!"

Cum poate fi voinţa lui Dumnezeu să moară cineva? Dumnezeu este autorul vieţii, şi nu al morţii: este aceeaşi mărturie pe care ne-o aduce Isus (cf. Mt 12,27). Dumnezeu trimite viaţa şi nu o ia niciodată. Cartea înţelepciunii afirmă în mod explicit: "Dumnezeu nu a creat moartea" (Înţ 1,13). Cum putem să-l învinovăţim pe Dumnezeu pentru moartea cuiva, dacă evangheliile ne dau mărturie că însuşi Isus a înviat câteva persoane în numele lui Dumnezeu însuşi? De aceea, a crede că suferinţa este opera lui Dumnezeu este o lipsă de respect faţă de el, este o mare ofensă adusă iubirii sale şi constituie o rea interpretare de neiertat a bunătăţii sale.

Dumnezeu ne pune la încercare ?

Unii, pentru a justifica o imagine aşa de bizară a lui Dumnezeu, explică astfel: "Dumnezeu îi face să sufere pe cei pe care îi iubeşte"; dar dacă Dumnezeu ne iubeşte, de ce ar trebui să ne facă să suferim? Oare voi aţi vrea să mă faceţi să cred că reuşiţi să-l faceţi să sufere pe cineva pe care îl iubiţi? Alţii spun "cu evlavie" că "Dumnezeu pune la încercare": dar de ce ar trebui Dumnezeu să aleagă răul, dacă iubirea sa este la baza oricărei manifestări de viaţă? Din păcate, o asemenea mentalitate încâlcită şi primitivă a făcut ca multă lume să aibă sentimente de ranchiună faţă de Dumnezeu. Îl simte ca pe o Fiinţă care, în loc să-i facă fericiţi pe oameni, îi umple de necazuri. Cine ar putea să simtă dorinţa de a se ruga unui Dumnezeu care i-a trimis un accident teribil, o boală sau i-a răpit o persoană iubită?

Originea răului

Aşadar, de unde provin atâtea nenorociri şi atâtea boli? Desigur că din folosirea improprie şi nepotrivită a libertăţii umane! Oare nu noi poluăm apa pe care o bem, aerul pe care-l respirăm, alimentele cu care ne hrănim, pământul pe care trăim? Oare nu noi provocăm grave dureri fizice şi boli incurabile cu această gestionare improprie a comorilor pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziţie? Oare nu noi suntem direct responsabili chiar şi faţă de atâţia copii care sunt încă în sânul matern?

Mentalitatea primitivă pe care o avem încă ne face să-l considerăm pe Dumnezeu responsabil, fără motive reale şi concrete; şi nici măcar nu avem ruşinea de a renunţa la afirmaţia devenită proverbială că toate se întâmplă pentru că "...este voinţa lui Dumnezeu". De exemplu, ştim că circa 250.000 de persoane mor anual în lume din cauza bolilor cum ar fi malaria, febra tifoidă, holera. în realitate, este vorba de afecţiuni provocate de poluarea apelor şi a ambientului, cauzate de fuga omului după câştig, fără se ţină cont de valoarea vieţii. Şi apoi se aude afirmaţia resemnată a celui care nu ştie să distingă responsabilităţile, adică faptul că "...trebuie acceptată voinţa lui Dumnezeu".

Sunt prea multe femei care dau vina pe Dumnezeu pentru sterilitatea lor şi care se întreabă de ce Dumnezeu le refuză maternitatea. Aceste femei ştiu că pesticidele de pe fructe sau de pe verdeţuri au un grad aşa de mare de toxicitate, încât provoacă daune grave şi ireversibile pentru capacitatea lor reproductivă?

Statistici umane, vinovăţii divine

O atentă analiză medicală demonstrează că 75% dintre cazurile de cancer înregistrate în lume pot fi evitate în mod normal. Totuşi, mulţi vor muri întrebându-se în mod inutil: "De ce mi-a trimis Dumnezeu cancerul?" Statisticile mai afirmă că, în orice ţară din lume, dotată cu un grad destul de ridicat de bunăstare privată şi socială, mor în fiecare an circa 15.000 de per-soane şi alte 120.000 sunt rănite în accidente de circulaţie. Care sunt cauzele acestei statistici descurajatoare? 69% dintre ei mor din cauza unei erori a şoferului; 17% din cauza stării drumurilor; 6% din cauza unei erori a pietonului; 5% din cauza avariilor maşinii şi 3% din cauze naturale. În realitate, 100% dintre persoanele care supravieţuiesc în aceste accidente consideră că vina este numai a lui Dumnezeu...

În fiecare an, mor în lume milioane de persoane din cauza fumului; mii de copii se nasc cu malformaţii, orbire, handicap, traume provocate de plăgi sociale, cum sunt malnutriţia, alcoolismul cronic al părinţilor sau lipsa de vitamine. Şi prea mulţi părinţi încă se întreabă: "De ce a voit Dumnezeu aceasta pentru mine? De ce i s-a întâmplat aceasta copilului meu?" Planeta noastră produce actualmente mai mult cu 10% peste necesarul de hrană pentru tot neamul omenesc. Egoismul ţărilor bogate, neglijenţa, proasta administrare a structurilor politice şi sociale şi chiar interesele meschine ale anumitor guverne fac ca aproape 500 de milioane de persoane să sufere şi să moară de foame. Şi totuşi, nu lipsesc cei care au cura-jul să spună: "Cum pot eu să cred în Dumnezeu când atâta lume moare de foame?"; ca şi cum Dumnezeu ar fi responsabil de neglijenţa noastră!

Edificii care îmbolnăvesc

Recent, un grup de specialişti a denunţat faptul că în arhitectură nu se face nimic pentru a evita aşa-numitul "sindrom al edificiului bolnav": o plagă socială care cuprinde acum milioane de persoane. Într-adevăr, în multe edificii moderne se folosesc unele tipuri de materiale plastice, de conglomerate, de ciment şi alte materiale care emană substanţe toxice şi cancerigene, fără ca locatarii să fie avertizaţi cu privire la riscurile pe care le au; însă, în momentul în care contactează boli grave, acestea vor deveni o povară a "crucii grele pe care Dumnezeu le-a dat-o".

Şi marile inundaţii, considerate fenomene capricioase şi necontrolabile, capabile să provoace imense pierderi economice şi un număr foarte mare de morţi, în realitate, sunt şi rodul intervenţiei iresponsabile a omului asupra naturii. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul cutremurelor: sunt evenimente naturale, dar multe dintre ele sunt cu adevărat funeste din cauza iresponsabilităţii omului care nu le înfruntă cu structuri corespunzătoare.

Fără boli

Practic, omenirea a înfrânt boli grave cum sunt variola şi poliomielita. Câte alte boli ar putea să fie şterse de pe planeta noastră dacă, în loc să se irosească banii în orice tip de arme de ucidere, s-ar folosi multe resurse economice şi intelectuale în cercetarea ştiinţifică? În schimb, din păcate, şi în mintea multor creştini, responsabilul relelor şi al morţii continuă să fie numai Dumnezeu: omul nu are nimic de-a face, omul este numai o victimă... Noi suntem cei care favorizăm moartea: îi netezim drumul cu ura şi neglijenţa; putem să-i blocăm excesul de victime, pe care le seceră, prin iubire, generozitate şi un profund simţ de responsabilitate personală şi socială.

Numai cei care nu au luat act de responsabilitatea directă şi nemijlocită a omului simt acest resentiment absurd faţă de Dumnezeu. De aceea, trebuie să abandonăm definitiv imaginea primitivă a Dumnezeului veterotestamentar pe care o mai avem înlăuntrul nostru şi să recuperăm imaginea autentică a lui Dumnezeu, izvor de iubire şi de viaţă, pe care Isus ni l-a prezentat cu întruparea sa. Numai aşa, Dumnezeu se va revela ca adevăratul Tată despre care ne-a vorbit Isus, cel care "face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" (Mt 5,45).

autor: pr. Ariel Alvarez Valdes
traducător: pr. Mihai Pătraşcu
sursa: © Editura Sapientia

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 887, Ultimul acces: 2026-07-27 12:31:42

Timp total: 0.03s...

[1]:1