Vizita papală, antidot împotriva afro-pesimismului[2009-03-19]După ce l-a primit pe Papa Benedict al XVI-lea pe aeroportul capitalei, marți după-amiaza, președintele camerunez s-a angajat să promoveze drepturile civile și a afirmat că vizita papală este un antidot la 'pesimismul african'. În discursul de primire adresat Papei, președintele Paul Biya a recunoscut că 'este imposibil să nu sprijini apelul Bisericii pentru o mai mare dreptate pentru popoarele africane, decimate de boli, sărăcie și foamete, adesea lipsite de cele mai elementare drepturi, în condiții tot mai degradante de viață'. 'Cum este posibil să nu auzi strigătul africanului?', a întrebat președintele, citând un preot camerunez.Biya l-a asigurat pe Sfântul Părinte de eforturile sale ca lider politic 'pentru a răspunde așteptărilor populației', respectându-se 'nevoile lor în domeniul educației, sănătății și nivelului de viață'. A vorbit apoi despre sistemul politic al acestei țări cu 18 milioane de locuitori, spunând că va continua să facă toate eforturile necesare pentru a merge în 'direcția bună' a democrației. O prioritate deosebită rămâne promovarea păcii. A amintit ca exemplu negocierile pentru peninsula Bakassi, care în 1981 era pe punctul să pornească un război între Camerun și Nigeria. În 2002 Tribunalul Internațional a decis că teritoriul este camerunez, fiind cedat la 14 august 2008. 'Mulțumită bunăvoinței și sprijinului Națiunilor Unite și al unor puteri prietene, această dificilă problemă s-a rezolvat cu o satisfacție generală.' Astfel 's-a deschis o cale spre cooperarea benefică cu marele nostru frate', Nigeria. Președintele i-a mulțumit Sfântului Părinte pentru convocarea celei de-a doua Adunări Speciale a Sinodului pentru Africa, ce se va desfășura la Roma în această toamnă. Decizia de a se ține acest sinod, consideră Biya, demonstrează 'interesul constant pe care îl aveți pentru cei care suferă din cauza războiului, sărăciei, bolii și oprimării'. 'Această solidaritate este o încurajare la a nu cădea în afro-pesimism ci de a continua eforturile pentru construirea unei societăți mai drepte.' Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 841, Ultimul acces: 2026-07-26 06:08:42
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1