Pomenirea lui Mircea cel Bătrân, la Cozia[2010-01-31]Astăzi, 31 ianuarie 2010, în Duminica a XXXIV-a după Rusalii „a Fiului Risipitor”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pãrinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Dr. Emilian Lovişteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Sfânta Mânãstire Cozia, din judeţul Vâlcea, informează Arhiepiscopia Râmnicului. Sărbătoarea a început cu slujba Privegherii , în seara zilei de 30.01.10, iar astăzi a continuat cu Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi cu Sfânta Liturghie. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Dr. Emilian Lovişteanul, a rostit cuvântul de învăţătură, în care a explicat pericopa evanghelică îndemnându-i pe credincioşi să se împace cu Dumnezeu şi cu sfinţii lui prin mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea cu Sfintele Taine pentru sănătatea trupului şi mântuirea sufletului. După Sfânta Liturghie a avut loc în biserica Mânăstirii Cozia slujba de pomenire a 592 de ani de la trecerea la domnul a marelui voievod şi domn Mircea cel Bătrân (31 ianuarie 1418 – 31 ianuarie 2010). Mircea cel Bătrân (n 1355 – 31 ianuarie 1418), voievod al Ţării Româneşti (între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 sau mai 1395; ianuarie 1397 – 31ianuarie 1418), a fost unul dintre cei mai importanţi conducători ai Ungrovlahiei. Fiul lui Radu I şi fratele lui Dan I pe numele de botez Dimitrie din familia Basarabilor, apare în actele oficiale ca 'În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi de Hristos iubitorul şi singur stapânitorul, Io, Mircea mare voievod şi domn ... ', dar şi ca 'Mircea cel Mare' în istoriografia română. Recunoscut ca şi ctitor a numeroase biserici şi mânăstirii în ţară dar şi la Muntele Athos. La această Liturghie arhierească au luat parte Părintele Arhimandrit Dr Vartolomeu Androni, exarhul mânăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului şi stareţ al Mănăstirii Cozia, părinţii stareţi de la mânăstirile Turnu şi Stânişoara precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, personalităţi culturale, istorici de marcă, politicieni, ziarişti şi numeroşi credincioşi din judeţul Vâlcea şi din ţară. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1767, Ultimul acces: 2026-09-22 02:01:18
|
Timp total: 0.03s...
[]:1