Creştinii sunt victime ale urii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Creştinii sunt victime ale urii

[2010-03-02]
'Recentele crime brutale confirmă aceeaşi strategie sistematică împotriva cărora autorităţile locale nu par capabile să ofere remedii eficiente'. Cel puţin opt creştini au fost ucişi în ultimele două săptămâni. 'Cum pot comunităţile creştine să supravieţuiască în aceste condiţii?', a întrebat el. 'Totuşi ele sunt comunităţi native, pe deplin inserate în cultura şi istoria locală, pentru care constituie o componentă vitală. Nu este vorba de ura faţă de Apus sau faţă de străini, ci faţă de comunităţile creştine'. 'Astăzi Irakul este cel mai cunoscut caz, dar violenţele anti-creştine continuă şi în anumite regiuni din India, din Pakistan şi alte ţări din Asia şi Africa'.
'Fundamentalismul religios generează ură şi violenţă, şi minorităţile religioase - iar creştinii sunt o minoritate în multe părţi ale lumii - suferă din această cauză. Se face adesea apel la comunitatea internaţională să se mobilizeze. Dar pe actuala scenă din lumea apuseană multe forţe lucrează pentru a combate şi a distruge prezenţa şi influenţa creştină în zonele în care este sau a fost o majoritate. Este realist să aşteptăm apărarea ei sinceră acolo unde este în minoritate şi nu contează mult din punctul de vedere al intereselor politice sau economice?' 'Creştinii', a concluzionat pr. Lombardi, 'care îşi amintesc soarta Învăţătorului lor, nu pot fi surprinşi pentru că sunt persecutaţi, dar dreptatea şi legea trebuie să prevaleze pretutindeni, şi pentru ei'.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1171, Ultimul acces: 2026-09-23 05:50:16