Vaticanul susţine investigarea abuzurilor sexuale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vaticanul susţine investigarea abuzurilor sexuale

[2010-03-10]
'Abuzurile sexuale asupra minorilor de către reprezentanţi ai clerului sunt acte criminale, ruşinoase şi în acelaşi timp păcate de moarte', a declarat el în interviu. Sunt 'acţiuni josnice, printre cele mai întunecate din Biserică'. Prelatul şi-a declarat sprijinul pentru intenţia Papei Benedict al XVI-lea de a aduce în lumină toate cazurile şi a le răspunde cu toleranţă zero 'faţă de cei care au comis păcate atât de grave'. În faţa abuzurilor sexuale asupra minorilor, care afectează atât Irlanda dar mai nou şi Germania şi Olanda, Papa Benedict şi-a exprimat surprinderea, dată fiind natura lor 'oribilă' şi i-a îndemnat pe toţi să acţioneze pentru clarificarea situaţiilor.
Sâmbătă, publicaţia semi-oficială a Vaticanului, L`Osservatore Romano, a publicat un mesaj al Sfântului Scaun legat de o declaraţie a Episcopului Gerhard Ludwig Muller de Regensburg despre investigaţiile din Dieceza sa. Sfântul Scaun îşi exprimă sprijinul pentru analiza tuturor cazurilor din anii 1950, în mod 'hotărât şi deschis'. Preşedintele Conferinţei Episcopale Germane este aşteptat la Vatican la 12 martie.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1069, Ultimul acces: 2026-09-24 13:57:17