Lumea vede care sunt costurile faptului de a fi creștin[2011-01-12]Patriarhul Twal a salutat prezența atât a reprezentanților diferitelor Biserici din Țara Sfântă, cât și a reprezentanților Comitetului de Coordonare, care reunește Episcopi și lideri religioși din Conferințele Episcopale din Canada, Anglia și Țara Galilor, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Spania, Elveția și Statele Unite, pentru o întâlnire anuală în Țara Sfântă. Patriarhul latin a făcut referire la atacul din 31 octombrie asupra bisericii Fecioarei Mântuirii din Bagdad, în care au fost ucise 58 de persoane și alte 75 rănite, și atacul din 1 ianuarie asupra bisericii ortodoxe copte a Tuturor Sfinților din Alexandria, Egipt, în care au fost ucise 21 de persoane și peste 100 rănite. "Preafericirea Voastră, Excelențe și iubiți prieteni, întâlnirea noastră... are loc într-un timp în care întreaga lume devine în mod tragic conștientă de ce anume poate însemna să trăiești ca martor al lui Cristos pe aceste pământuri".Patriarhul a afirmat că aceste atacuri fac ca decizia de a rămâne în aceste locuri frământate să fie "mai dramatică decât a fost vreodată". "Deși provocările cu care se confruntă oamenii noștri aici în Țara Sfântă nu sunt exact aceleași, aceste evenimente lovesc și pe oamenii noștri", a afirmat el. "Acum, mai mult ca niciodată, vedem adevărul a ceea ce Părinții sinodali i-au scris în propunerile lor Sfântului Părinte, și anume că chemarea noastră la a fi purtători de pace 'înseamnă a participa la crucea lui Cristos'". Patriarhul Twal a mai citat Sinodul afirmând, "'Într-o lume marcată de diviziuni și poziții extreme, suntem chemați să trăim comuniunea în Biserică rămânând deschiși față de toți'. În mod clar, aceasta este uneori o chemare dincolo de puterile noastre umane. Doar harul lui Dumnezeu prezent în comuniunea noastră cu El și între noi ne poate ajuta să îmbrățișăm această misiune ca un dar prețios". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1831, Ultimul acces: 2026-07-26 19:10:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1