Papa îndeamnă tinerii să studieze catehismul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa îndeamnă tinerii să studieze catehismul

[2011-02-03]
Scris pentru persoane de vârsta liceului şi pentru adulţii tineri, YOUCAT este o expresie accesibilă, contemporană a credinţei catolice. Formatul include întrebări şi răspunsuri, comentarii interesante, picturi şi ilustraţii marginale, definiţii concise ale unor termeni cheie, pasaje biblice şi citate din sfinţi şi alţi mari învăţători. Proiectul, după cum arată însuşi Papa, a fost iniţial încredinţat Congregaţiei pentru Episcopi, de către predecesorul său Papa Ioan Paul al II-lea. Îşi are originea într-o altă lucrare datând din anii 1980, o perioadă pe care Papa Benedict al XVI-lea a descris-o în prefaţa sa ca "dificilă pentru Biserică precum şi pentru societatea mondială, în timpul căreia s-a prospectat necesitatea de noi orientări pentru a găsi un drum spre viitor". După Conciliul Vatican II (1962-1965) şi într-un climat cultural schimbat, a arătat el, "multe persoane nu mai ştiau ce ar trebui propriu-zis să creadă creştinii, ce anume învaţă Biserica, dacă ea poate să înveţe ceva definitiv, şi cum se pot adapta toate acestea la noul climat cultural".
Astfel, Papa Ioan Paul al II-lea a încredinţat succesorului său sarcina de a coordona munca episcopilor, a teologilor şi a tinerilor într-o carte, editată de Arhiepiscopul de Viena, Cardinalul Christoph Schonborn. Papa Benedict al XVI-lea a mărturisit: "Am rămas înspăimântat de această misiune, şi trebuie să mărturisesc că m-am îndoit că ceva de felul acesta s-ar putea realiza... Trebuie să mărturisesc faptul că şi astăzi mi se pare un miracol faptul că acest proiect până la urmă a reuşit. Ne-am întâlnit de trei sau patru ori pe an timp de o săptămână şi am discutat cu pasiune despre fiecare porţiune de text care se dezvoltase între timp". El îşi exprimă speranţa că tinerii se vor lăsa "fascinaţi" de catehism, şi certitudinea că sunt mult mai interesaţi de el decât cred cei mai mulţi.
Îndemnându-i să studieze catehismul, Pontiful atrage atenţia că "acest subsidiu la catehism... cere o viaţă nouă din partea voastră; vă prezintă mesajul Evangheliei ca 'mărgăritar de preţ' pentru care trebuie dat orice lucru. Pentru aceasta vă cer: studiaţi catehismul cu pasiune şi perseverenţă! Sacrificaţi timpul vostru pentru el! Studiaţi-l în tăcerea din camera voastră, citiţi-l în doi, dacă sunteţi prieteni, formaţi grupuri şi reţele de studiu, schimbaţi-vă idei pe Internet. Rămâneţi în orice mod în dialog cu privire la credinţa voastră!" Papa continuă: "Trebuie să cunoaşteţi ceea ce credeţi; trebuie să cunoaşteţi credinţa voastră cu aceeaşi precizie cu care un specialist în informatică cunoaşte sistemul de operare al unui computer... Aveţi nevoie de ajutorul divin, pentru ca credinţa voastră să nu se usuce ca o picătură de rouă la soare".
Legături:
Textul introducerii semnate de Papa

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1173, Ultimul acces: 2026-09-24 18:33:33