Cardinalul Ouellet atrage atenţia asupra relativizării Bibliei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Ouellet atrage atenţia asupra relativizării Bibliei

[2011-02-09]
"În ultimele decenii, o criză profundă zguduie fundamentele culturii europene", a spus Cardinalul. El a deplâns faptul că se încearcă să se pună rădăcinile creştine ale Europei pe un plan secund. "S-ar părea că, în numele secularismului, Biblia trebuie relativizată, trebuie dizolvată într-un pluralism religios şi anulată ca referinţă culturală normativă". Totuşi, a afirmat prelatul, "criza a pătruns şi în interiorul Bisericii, datorită faptului că o anumită exegeză raţionalistă a luat Biblia pentru a analiza diferitele etape şi forme ale redactării ei umane, eliminând miracolele, înmulţind teoriile şi, nu arareori, semănând confuzie între credincioşi". Astfel, a explicat el, se nasc întrebări tulburătoare: Sfânta Scriptură este doar un cuvânt uman? Rezultatele ştiinţelor istorice invalidează mărturia biblică şi, prin urmare, credibilitatea Bisericii? Cum putem continua să o credem? Şi, în fine, cum o putem asculta?
Sinodul Episcopilor din 2008 a fost ţinut "pentru a întări răspunsul Bisericii la aceste întrebări", a clarificat relatorul. Cardinalul Ouellet a reamintit că "în intervenţiile Episcopilor s-a auzit urgenţa la a reflecta mai mult asupra modalităţii de abordare a textului biblic. Pe lângă metoda istorico-critică, ale cărei merite şi limitări au fost recunoscute, Părinţii sinodali au recomandat cu putere lectio divina, meditarea în rugăciune a Cuvântului lui Dumnezeu, şi au adresat un apel pentru dezvoltarea sensului spiritual al Scripturii, în continuitate cu marea tradiţie patristică". Cardinalul a amintit faptul că "în paralel cu această reflecţie a Bisericii Universale, Conferinţa Episcopală Spaniolă a realizat o versiune oficială a Bibliei, adaptată la cultura actuală, cu toate garanţiile rigorii ştiinţifice şi ale comuniunii eclesiale".
"Sper că Spania va beneficia de această iniţiativă şi că va putea să arate Europei, astăzi ca şi în alte perioade, o modalitate reînnoită de proclamare a Evangheliei". Prelatul a vorbit despre Exortaţia apostolică post-sinodală "Verbum Domini", în care Papa Benedict al XVI-lea a reunit concluziile Sinodului şi a dat un impuls noii evanghelizări, "invitând păstorii, credincioşii şi experţii biblişti să regăsească Cuvântul Divin în cuvintele umane ale textului sacru". Cardinalul Ouellet a declarat: "În faţa secularizării Occidentului creştin şi a crizei identităţii creştine în mediile pluraliste, Biserica răspunde cu o nouă proclamare a Cuvântului viu al lui Dumnezeu în Isus Cristos, care ne invită la un act reînnoit de credinţă în Sfânta Scriptură".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1203, Ultimul acces: 2026-09-25 21:53:12