In fata furtunii, Papa Benedict a stat ferm - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

În fața furtunii, Papa Benedict a stat ferm

[2011-10-15]
În timp ce tuna și fulgera, iar vântul bătea cu forță peste veghea de rugăciune cu tinerii din cadrul Zilei Mondiale a Tineretului din august a.c., Papa Benedict al XVI-lea a fost sfătuit de trei ori să părăsească scena. Dar a insistat că dacă tinerii rămân, să rămână și el. O tânără din Honduras, care a stat lângă Sfântul Părinte, a vorbit despre acele momente.
"Maestrul de ceremonii l-a întrebat dacă dorește să plece deoarece plouă, iar vântul este foarte puternic. El a tot insistat că nu dorește să meargă. De fapt de două ori a ridicat degetul gesticulând 'nu, nu, nu'", a declarat Erika Rivera, de 27 de ani, pentru CatholicNewsAgency. Consilierii au intervenit încă o dată, întrebându-l dacă dorește să se retragă. Atunci Papa a răspuns mai ferm, arătând cu mâna spre cei două milioane de pelerini uzi până la piele și a spus: "Dacă ei rămân, și eu rămân". "Când a spus acestea, noi, tinerii care stăteam alături de el, am fost foarte fericiți că îl avem ca Sfânt Părinte. A fost fantastic. A fost o experiență unică", a spus Erika.
Rivera a fost în biroul de presă al ZMT 2011, dar a fost și implicată în evenimentele la care a participat Papa, printre care veghea de rugăciune de la baza aeriană Cuatro Vientos. Își amintește cum Sfântul Părinte a rămas apărat de două umbrele albe în timp ce tinerii din mulțime cântau, dansau și se rugau în ploaie. "Nu ne-a fost teamă pentru că l-am văzut calm pe Sfântul Părinte", a mai spus Rivera. "Transmitea mult calm așa că ne-am gândit: ce poate să ni se întâmple?" După aproximativ 15 minute ploaia a încetat, iar Papa a mulțumit mulțimii de tineri pentru "bucuria și rezistența" în fața ploii. "Forța voastră este mai mare decât a ploii", le-a spus el, adăugând: "Domnul v-a trimis o bogăție de binecuvântări cu această ploaie."
S-a continuat cu Adorația Euharistică. "A fost fantastic, uimitor", a mai spus Erika. "Euharistia era acolo, Sfântul Părinte era acolo și viitorul Bisericii era acolo. A fost splendid." După două luni, Erika crede că cea mai importantă lecție învățată de la Sfântul Părinte vine din rezistența sa în fața furtunii. În timp ce societatea modernă adoptă rapid "calea rapidă de scăpare", a spus ea, "l-am văzut pe Papa gata să rămână, să se sacrifice pentru Cel care a murit pe cruce pentru noi. A fost un moment emoționant."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 868, Ultimul acces: 2026-05-25 15:19:14