Ora Profetica 41/2011[2011-10-16]SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși Semnele săptămânii 13 Octombrie 2011 Revoluția de jasmin între ideal și realitate. Atunci când mase de oameni au manifestat și în cele din urmă au detronat dictatori cu vechi state de serviciu, (Moubarak în Egipt, Ben Ali în Tunisia, etc) opinia publică internațională a aplaudat și a susținut aceste mișcări cu convingerea că ele vor duce la instaurarea unor guverne democratice care vor promova libertățile cetățenilor. Iată că lunile trec și aceste libertăți nu numai că nu sunt promovate, dar sunt eventual chiar limitate. Să luăm de exemplu Egiptul unde sub regimul dictatorial al fostului președinte, grupurile islamiste radicale erau interzise, unul din motivele pentru care occidentalii îl susțieau pe Moubarac. Odată cu revoluția, grupuri salafiste, cum ar fi Frații Musulmani, și-au făcut intrarea oficială pe scena politică și au devenit extrem de influente. Weekedul trecut au avut loc confruntări violente între manifestanții aparținând comunității creștine copte și musulmani, manifestații reprimate în mod brutal de armată care a trecut cu mașinile blindate prin manifestanți pur și simplu zdobindu-i. Copții manifestau duminică în Cairo împotriva distrugerii de către musulmani a unei biserici în provincia Aswan. Grupuri de musulmani au ripostat atacându-i pe copți, iar armata a intervenit dispersând manifestanția în mod brutal. Ca urmare s-au înregistrat încă din prima zi 25 de morți și 272 de răniți în stare gravă. Manifestațiile continuă să ia amploare, și aceasta dovedește că practic nu există autoritate de stat care să mențină ordinea. Comunitatea coptă este revoltată deoarece guvernatorul provinciei Aswan, nu a făcut nimic ca să împiedice distrugerea bisericii, iar armata a intervenit cu brutalitate, ceea ce nu se întâmplă când islamiștii demonstrează. Creștinii reprezintă 10% din cei 80 de milioane cât numără populația Egiptului. În Tunisia aceeași salafiști sunt furioși și au atacat duminică o stație de televiziune Nessma, deoarece a difuzat vineri seara un film de desene animate Iranian. Nessma care este o stație de televiziune particulară, a difuzat filmul intitulat Persepolis, un film care a avut darul să-i înfurie pe salafiști deoarece l-a un moment dat a arătat o imagine care îl reprezenta pe Alah. Chiar dacă nu era nimic jignitor, salafiștii sunt de părere că este interzis să reprezinți pe Alah. Poliția a reușit să împiedice atacul, dar grupurile salafiste au lansat un apel la asasinarea jurnaliștilor care au comentat în legătură cu acest film. Tot în Tunisia islamiștii au ocupat universitatea din Sousa, în nord estul țării protestând împotriva hotărârii universității de a înscrie o studentă care poartă voalul integral, voal care este interzis în Tunisia. Manifestanții purtau pancarte cerând ca studentele să aibă dreptul să poarte acest voal care le acoperă integral fața cu doar o mică ferestruică pentru ochi. Bolile cronice și societatea modernă. Organizațiile umanitare sunt pregătite în orice moment să prezinte date și imagini despre situația dificilă din țările subdezvoltate unde populația suferă datorită lipsei de îngrijiri medicale. Ceea ce este mai puțin cunoscut și popularizat este că societatea contemporană în țările dezvoltate suferă în aceeași măsură dacă nu mai mult. Dacă în țările subdezvoltate bugetul pentru sănătate este infim sau inexistent, guvernele țărilor dezvoltate cheltuiesc sume colosale pentru sănătate. Din păcate rezultatele sunt destul de nesemnificative. Am luat exemplul Franței, care are un regim de asigurări sociale ideal care asigură asistența medicală pentru oricine, inclusiv cei fără statut legal. Cu toate acestea 9 milioane de persoane adică unul din șase suferă de boli cronice grave cum ar fi: diabetul, cancerul, hipertensiunea, schizofrenia, etc. Un studiu recent arată că începând din anul 2005 numărul celor afectați de boli cronice grave este în continuă creștere cu un procent cuprins între 3.5 până la 4.2% în fiecare an. Se estimează că în prezent bolile de lungă durată afectează 15,5 % din populație și că în acest ritm va reprezenta peste 17% în 2014, Pe lângă implicațiile sociale și medicale, această creștere constantă reprezintă o povară importantă pentru bugetele naționale grav afectate de criză, și deci ideea de a reduce bugetul la sănătate și a lăsa mulți dintre acești bolnavi netratați, este tot mai tentantă. Accidente în cursul unor exerciții de parașutism. 47 de soldați americani au fost răniți în cursul unor exerciții de parașutism organizate la baza militară a SUA din sudul Germaniei. Erau bine antrenați, dar nu este neobișnuit să apară răniri în timpul acestor salturi, a declarat o purtătoare de cuvânt a armatei pentru cotidianul Mittelbayerische Zeitung. 24 de persoane au suferit numai răni minore și au putut să își reia activitatea. Celelalte sunt internate la Regensburg. Purtătoarea de cuvânt a armatei a precizat că și militari polonezi au luat parte la exerciții, dar niciunul nu a fost rănit. Cazurile de faliment se reduc în Germania. Numărul cazurilor de faliment declarate în Germania de persoane juridice și fizice este în scădere. Potrivit Institutului Federal pentru Statistică de la Wiesbaden, tribunalele administrative au înregistrat în luna iulie aproximativ 2.500 de firme intrate în faliment, ceea ce înseamnă o reducere cu 9,3 la sută comparativ cu aceeași lună a anului 2010. Aceeași medie s-a înregistrat de altfel în ultimele 11 luni. Numărul persoanelor fizice care s-au declarat în incapacitate de plată s-a redus în iulie la 8.700, cu 7,4 la sută mai puțin decât în aceeași lună a anului trecut. În total, în intervalul ianuarie-iulie 2011 s-au înregistrat 93.000 de cazuri de intrare în incapacitate de plată, anunțate de persoane juridice și fizice. Timoșenko a fost condamnată la șapte ani de detenție. Fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko a fost condamnată la șapte ani de închisoare, pentru abuz de putere, relatează BBC News. Judecătorul însărcinat cu dosarul a decis că fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko și-a depășit prerogativele când a semnat acordul pentru gaz cu Rusia în 2009. Timoșenko insistă că este victima unei răzbunări a președintelui Viktor Ianukovici. Atât susținătorii, cât și opozanții lui Timoșenko au organizat manifestații în apropiere de tribunalul Pecerski de la începerea procesului său, în 24 iunie. Ambele tabere și-au instalat corturi în apropiere de tribunal la scurt timp după arestarea fostului premier, în 5 august. Poliția a izolat corturile cu garduri metalice, pentru a evita eventualele ciocniri. Președintele ucrainean Viktor Ianukovici este criticat vehement de Occident pentru acest proces. UE înăsprește sancțiunile împotriva Republicii Belarus. În semn de protest față de presiunile la care este supusă opoziția din Belarus, UE a decis înăsprirea sancțiunilor împotriva regimului condus de președintele Alexandr Lukașenko. În cadrul unei întrevederi a miniștrilor de Externe ai UE, care s-a desfășurat la Luxemburg, pe lista sancțiunilor UE au fost trecute alte 16 nume, între care cele ale unor judecători și procurori din Belarus, care au instrumentat procese împotriva opoziției. Măsurile punitive în vigoare deja împotriva a 192 de alți reprezentanți ai regimului de la Minsk au fost prelungite. Guvernul german pledează și în favoarea unor sancțiuni economice împotriva firmelor prin care se finanțează sistemul Lukașenko. Totuși, o serie de țari ale UE din Europa de Est blochează încă această inițiativă. Gilad Shalit va fi eliberat în următoarele zile. Israelul și Gruparea Hamas au ajuns la o înțelegere privind eliberarea lui Gilad Shalit, un soldat israelian ținut ostatic de militanții palestinieni de mai bine de cinci ani. Potrivit lui Benjamin Netanyahu, cele două părți au reușit să se înțeleagă și Shalit va ajunge acasă în câteva zile. Gilad Shalit fusese capturat în urma unui raid la graniță în 2006 și până acum toate încercările de salvare a acestuia au eșuat, anuntă BBC. Este posibil ca Israelul să elibereze în schimbul soldatului câteva sute de prizonieri palestinieni. O sursă din Israel a declarat că înțelegerea prevede eliberarea în două tranșe a 1.000 de palestinieni aflați în arestul israelienilor. Primii 450 de palestinieni ar urma să fie eliberați cât mai repede, iar restul la dată ulterioară. In Israel se află reținuți cel puțin 5.000 de palestinieni, iar dintre aceștia doar o parte sunt arestați în baza unor acuzații. SUA au emis avertizare de pericol terorist la scară globală. SUA au emis o avertizare de pericol terorist la scară mondială, pe fundalul unui prezumtiv atentat aparent planificat în Iran, împotriva ambasadorului Arabiei Saudite la Washington. Departamentul de Stat american a arătat într-o declarație că atentatul dejucat demonstrează o preocupare agresivă a guvernului iranian, în ce privește activitățile teroriste asupra diplomaților. Cetățenii americani aflați în străinătate și diplomații aflați la post în afara granițelor au fost îndemnați să urmărească atenți recomandările Departamentului de Stat. Administrația americană a acuzat ieri Iranul că a planificat un atentat asupra ambasadorului Arabiei Saudite. Ministrul american de Justiție, Eric Holder, a declarat că doi cetățeni iranieni au fost deja puși sub acuzație. Regimul de la Teheran a respins toate acuzațiile, apreciind că este vorba de un complot. Bagdad. Atentate. Cel puțin 15 persoane au fost ucise la Bagdad și alte aproape 70 rănite în urma unei serii de atentate. Cele mai sângeroase atacuri au fost comise în cartierele Huriia și Alwiya din capitala Irakului, unde atentatori sinucigași au atacat secții de poliție. Poliția ungară a confiscat 85 de arme. Poliția ungară a anunțat că a confiscat luni 85 de arme, inclusiv puști AK-47 și cu lunetă, unele încărcate cu muniție reală, de pe platourile filmului lui Brad Pitt World War Z. Autoritățile au declarat pentru TMZ că armele, care urmau să fie folosite ca recuzită în filmul cu zombie, nu au fost verificate corespunzător, iar unele conțineau gloanțe reale. O sursă din forțele de ordine a descris incidentul drept un dezastru în curs de producere. Armele au ajuns sâmbătă de la Londra pe aeroportul internațional Liszt Ferenc, a declarat directorul Centrului pentru contraterorism al poliției, Janos Hajdu. El a precizat că aeronava care transporta armele a părăsit aeroportul imediat după descărcare. Brad Pitt nu se afla la fața locului în momentul raidului. Filmările din Ungaria pentru film urmau să înceapă luni seară, într-un district industrial din Budapesta, și nu ar fi fost întârziate de acțiunea poliției. Mexic. Uraganul Jova. Autoritățile mexicane au ordonat unui număr de peste 500 de familii să își părăsească locuințele și să se pună la adăpost, înainte de sosirea uraganului Jova. Uraganul de nivel 3 pe o scară cu 5 nivele, format în oceanul Pacific, se îndreaptă către coasta Mexicului, însoțit de rafale de vânt cu viteze de până la 205 km pe oră. Secretarul general al orașului Cihuatlan, Fermin Avalos Zamora, a anunțat că familiile vizate de ordinul de evacuare se vor muta în 27 de adăposturi. Oricine nu vrea să plece va trebui să semneze o hârtie potrivit căreia își asumă riscul șederii. Sperăm că toată lumea va pleca, dacă nu către adăposturi, atunci la familii sau prieteni. Toată lumea știe că acest uragan se îndreaptă direct spre noi și este foarte periculos, a adăugat el. Autoritățile din statul mexican Jalisco transmit avertismente către comunitățile izolate din zonele de coastă și muntoase cu ajutorul elicopterelor. Jova se deplasează încet către nord-vest, spre coasta Mexicului, cu o viteză de 11 kilometri pe oră. Ar putea deveni un uragan de nivelul 4 până când va ajunge pe uscat, marți, potrivit Centrului american pentru uragane. Substanțe incendiare descoperite, din nou, la Berlin. Pentru a patra zi consecutiv, forțele de ordine au descoperit la Berlin substanțe incendiare. În cursul dimineții, în apropiere de tronsonul de căi ferate destinat trenurilor de mare viteză, în timpul unui control a fost descoperită încărcătura periculoasă. Circulația trenurilor a fost imediat întreruptă, dar nu au fost oferite, detalii suplimentare. Încă de la începutul săptămânii, poliția din zona Berlinului a descoperit primele substanțe explozive în apropierea căilor ferate din Capitala federală. Cele mai multe au fost înlăturate fără incidente, cu excepția a două pachete care au luat foc. Anchetatorii atribuie aceste încercări de atentate reprezentanților extremei stângi. California. Masacru. Bilanțul incidentului armat de la un salon de înfrumusețare din Seal Beach, California, a crescut la opt morți, au anunțat autoritățile, citate de BBC News. Inițial, șase persoane au fost declarate decedate, iar alte două au murit mai târziu, din cauza rănilor. O a noua este în stare critică, potrivit poliției, care a precizat că a arestat un suspect și a confiscat mai multe arme. Incidentul armat a avut loc la salonul Meritage. Ofițerii au identificat vehiculul suspectului în timp ce părăsea zona, a declarat un reprezentant al poliției. L-au urmărit și l-au oprit în trafic și au reținut șoferul, a adăugat el. Părea cooperant și nu le-a opus rezistență ofițerilor când l-au reținut. Suntem încrezători în acest moment că avem singurul suspect în custodie. Motivul agresorului nu este clar, iar poliția din orașele din apropiere ajută la investigație. Seal Beach este un oraș de pe malul mării, cu aproximativ 25.000 de locuitori, situat la circa 48 de kilometri sud-est de Los Angeles. Cutremur în paradis. Un puternic seism, de 6,8 grade, a lovit coastele insulei indoneziene Bali. În paradisul vacanțelor exotice, cutremurul a produs panică printre turiști și localnici. Un prim bilanț provizoriu, indică circăa 50 de răniți, din care trei în stare gravă. Mișcarea telurică a fost puternic resimțită în stațiunea Kuta, din sudul insulei, unde ar fi durat, potrivit martorilor oculari, mai multe minute. Pereții mai multor temple s-au prăbușit. întocmai ca și acoperișurile unor clădiri. Epicentrul seimsului a fost localizat la circa 40 de km sud de Bali. Nu a fost emis nici o alarmă de tsunami. Și în Statele Unite ale Americii, în largul coastei statului Oregon, s-a produs un cutremur de 5,9 grade. Epicentrul a fost localizat la 10 km adâncime. Nici aici nu au fost emise avertismente de tsunami. Minte sănătoasă în corp sănătos. Saw Palmetto. Milioane de bărbați din lumea întreagă se tratează cu saw palmetto, un extract natural folosit pentru ameliorarea unor largi varietăți de afecțiuni, dar în mod special pentru problemele urinare provocate de o prostată înlărgită, afecțiune care în engleză este cunoscută sub numele medical de Benign Prostatic Hyperplasia (BPH). Această codiție afectează majoritatea bărbaților, care odată cu vârsta dezvoltă simptome neplăcute. Medicii de obicei prescriu medicație care însă, de multe ori, provoacă efecte secundare nedorite și pot fi foarte scumpe. De mai mult timp, saw palmetto a câștigat reputația ca o alternativă naturală excelentă la tratametul farmaceutic. Saw palmetto (Serenoa Repens) este un extract din fructele unuei specii de palmier pitic, care crește pe coasta de sud est a americi și care se crede că ar conține substanțe cu proprietăți ani-inflamatorii. Insă rezultatele unui studiu științific publicat recent în revista Journal of the American Medical Association, vine să pună sunb semnul întrebării aceste calități. Studiul finanțat de National Institute of Health, a selectat 369 de bărbați trecuți de 45 de ani și care erau diagnosticați cu BPH. Participanții la studiu au fost împărțiți în două grupe: pe o perioadă de 18 luni, una din grupe a luat zilnic o doză de saw palmetto, iar a doua grupă un placebo, adică o pastilă care nu are nici o valoare terapeutică. Rezultatele studiului au arătat că participanții au avut o ușoară ameliorare a simptomelor, acelor din grupa de saw palmetto, dar și la cei care au luat un placebo. Vestea cea mai bună a fost că saw palmetto nu a provocat nici un efect secundar neplăcut în ciuda faptului că cercetătorii în ultimele șase luni de studiu au triplat doza recomandată de saw palmetto, la 960 mg pe zi. Când unii pacienți îmi spun că doresc să folosească saw palmetto, nu am nimic împotrivă, însă le explic că acest extract natural nu dă rezultate mai bune decât un placebo a declarat autorul studiului, Dr. Michael Barry, medic la Massachusetts General Hospital. Textul săptămânii.,,Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Matei 6,14 Petre și Paul Gheorghe Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 912, Ultimul acces: 2026-05-25 03:50:44
|
Timp total: 0,45s...
[1]:1