Rugăciunea care luminează Golgota[2011-10-21]Psalmul folosit de Isus ca rugăciune - înainte să părăsească Cenacolul și să își înceapă patimile - este o rugăciune în formă de litanie, marcată de repetiția "pentru că iubirea sa este pentru totdeauna". Acest psalm - 136 sau 135, după numerotarea folosită - a fost subiectul catehezei pe care Papa Benedict al XVI-lea a ținut-o miercurea aceasta în Piața San Pietro. Cu acest psalm "orizontul laudei luminează drumul greu al Golgotei".Cunoscut ca "Marele Hallel", a explicat Papa, acest psalm este în mod tradițional folosit la sfârșitul cinei pascale ebraice. Evangheliștii fac aluzie la el când scriu "După ce au cântat imnul, au ieșit spre muntele Măslinilor". Psalmul enumeră "multele minuni ale lui Dumnezeu în istoria oamenilor", a spus Pontiful. "Și la fiecare proclamare a acțiunii mântuitoare a Domnului răspunde antifonul cu motivația fundamentală a laudei: iubirea veșnică a lui Dumnezeu, o iubire care, conform termenului ebraic folosit, implică fidelitate, milostivire, bunătate, har, duioșie." Darul decisiv al acestei litanii a minunilor este împlinirea promisiunii făcute părinților, așa după cum vedem în versetele 21 și 22: "El a dat țara lor ca moștenire, pentru că veșnică este îndurarea lui! Ca moștenire slujitorului său Israel, pentru că veșnică este îndurarea lui!" Papa a spus că darul pământului este amintit ca unul "pe care poporul trebuie să-l primească fără să o ia vreodată în stăpânire, trăind încontinuu într-o atitudine de primire recunoscătoare. Israelul primește teritoriul în care va locui ca o 'moștenire', un termen care desemnează în mod generic posesia unui bine primit de la altcineva, un drept de proprietate care, în mod specific, face referință la patrimoniul patern. Una dintre prerogativele lui Dumnezeu este de 'a dărui'; și acum, la sfârșitul drumului exodului, Israelul, destinatar al darului, ca un fiu, intră în țara promisiunii realizate. S-a terminat timpul vagabondării, sub corturi, într-o viața marcată de lipsuri. Acum a început timpul fericit al stabilității, al bucuriei de a construi casele, de a planta viile, de a trăi în siguranță." Papa Benedict a continuat întrebând cum am putea să facem al nostru acest psalm: "Cum putem face din acest Psalm o rugăciune a noastră, cum putem să ne apropriem, pentru rugăciunea noastră, acest Psalm?" A sugerat în primul rând tema Creației, cadrul psalmului la început și sfârșit: "Creația ca marele dar al lui Dumnezeu din care trăim, în care El se revelează în bunătatea și măreția Sa. Deci, a considera creația ca dar al lui Dumnezeu este un punct comun pentru noi toți. Apoi urmează istoria mântuirii. Desigur că noi putem spune: această eliberare din Egipt, timpul din pustiu, intrarea în Țara Sfântă și apoi celelalte probleme, sunt foarte departe de noi, nu sunt istoria noastră. Dar trebuie să fim atenți la structura fundamentală a acestei rugăciuni. Structura fundamentală este că Israel își amintește de bunătatea Domnului. În această istorie există atâtea văi întunecate, există atâtea treceri de dificultate și de moarte, dar Israelul își amintește că Dumnezeu era bun și poate supraviețui în această vale întunecată, în această vale a morții, pentru că își amintește. Are amintirea bunătății Domnului, a puterii sale; milostivirea lui este valabilă în veci." Sfântul Părinte a subliniat că amintirea bunătății Domnului este importantă și pentru noi. "Amintirea devine forță a speranței. Amintirea ne spune: Dumnezeu există, Dumnezeu este bun, veșnică este îndurarea lui. Și astfel amintirea deschide, chiar și în întunericul dintr-o zi, dintr-un timp, drumul spre viitor: este lumină și stea care ne conduce. Și noi avem o amintire a binelui, a iubirii milostive, veșnice a lui Dumnezeu. Istoria Israelului este deja o amintire și pentru noi, cum Dumnezeu s-a arătat, și-a creat un popor al său. Apoi Dumnezeu s-a făcut om, unul dintre noi: a trăit cu noi, a suferit cu noi, a murit pentru noi. Rămâne cu noi în Sacrament și în Cuvânt. Este o istorie, o amintire a bunătății lui Dumnezeu care ne asigură bunătatea sa: iubirea sa este veșnică." Legături: Textul integral al audienței papale Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 835, Ultimul acces: 2026-05-23 10:04:10
|
Timp total: 0,32s...
[1]:1