Intalnire a Episcopilor Bisericilor Catolice de rit oriental la Oradea (comunicat) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Întâlnire a Episcopilor Bisericilor Catolice de rit oriental la Oradea (comunicat)

[2011-10-31]
"Veți fi mărturisitorii mei: noua evanghelizare în Bisericile Catolice de rit oriental din Europa". Episcopii care reprezintă cele paisprezece Biserici Catolice de rit oriental din Europa își vor dedica reflecțiile întâlnirii lor anuale temei Noii Evanghelizări. Întâlnirea de la Oradea, România, va fi unica ocazie pentru Episcopii greco-catolici de a se confrunta pe această temă înaintea celui de al 13-lea Sinod al Episcopilor (Roma, octombrie 2012). Această întâlnire demonstrează, după Adunarea Plenară a CCEE (Tirana, Albania, 29 septembrie - 2 octombrie) și următorul seminar al CCEE din 22 noiembrie de la Roma, atenția Bisericii din Europa asupra acestei teme. Întâlnirea, realizată sub patronajul Consiliului Conferințelor Episcopale Europene (CCEE), dorește să fie, în plus, un moment de comuniune episcopală și de promovare a cunoașterii în Europa a bogăției diverselor tradiții orientale ale catolicismului european.
"Suntem convinși că Bisericile Catolice de rit oriental din Europa pot să își aducă o contribuție specifică în cadrul celui de-al 13-lea Sinod al Episcopilor din 2012", spune Preafericitul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major de Alba Iulia și Făgăraș și președinte al Conferinței Episcopale Române. "Întâlnirea de la Oradea constituie, deci, nu doar un moment important de pregătire pentru Sinod, ci și un moment de confruntare cu unele provocări referitoare la capacitatea Bisericilor noastre de a vesti Evanghelia. În ultimii douăzeci de ani de la căderea comunismului Bisericile noastre au trebuit să facă față schimbărilor rapide ale societății în care secularizarea, emigrația și relativismul au modificat paradigmele și modalitățile nu doar ale apartenenței eclesiale și a practicilor religioase, ci și ale transmiterii mesajului Evangheliei. Acestea toate interpelează și cheamă Bisericile noastre la un discernământ comunitar capabil să găsească soluții adecvate contextului socio-cultural actual. Trebuie să ținem cont, în plus, că mulți dintre credincioșii noștri trăiesc în comunități care se găsesc în afara contextului național în care noi ne desfășurăm activitatea. Avem datoria și suntem chemați să răspundem cerințelor spirituale ale acestora acolo unde ei se găsesc pentru a trăi comuniunea cu realitățile eclesiale în care ei se află."
Tema "noii evanghelizări" va fi prezentată prin 5 comunicări care vor aborda această problematică din tot atâtea perspective. Introducerea va fi făcută de către președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, Mons. Rino Fisichella. Vor urma intervențiile Mons. Boris Gudziak, rectorul Universității Greco-Catolice din Lviv referitor la Bisericile Catolice de rit oriental după 20 de ani de la căderea regimurilor totalitare; cea a pr. Marko Rupnik, artist de renume mondial, referitor la arta sacră bizantină în contextul noii evanghelizări; și cea a profesorului Cesare Alzati, docent al Universității Catolice din Milano, referitor la contribuția Bisericilor Catolice de rit oriental la noua evanghelizare în Europa. Ultima intervenție îi va aparține pr. Alexandru Buzalic, profesor de teologie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, referitor la "noile mișcări" în Europa de Est și în mod particular în România. Fiecare intervenție va fi urmată de dezbateri care vor ajuta să se elaboreze o contribuție comună pentru Sinodul din 2012.
La întâlnirea din noiembrie, organizată de Mons. Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, vor participa Cardinalul Peter Erdo, Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta și președinte al CCEE, Mons. Cyril Vasil, secretar al Congregației pentru Bisericile Orientale, și Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, Mons. Francisco Javier Lozano. În deschiderea lucrărilor, joi, 3 noiembrie, secretarul de stat pentru culte, dr. Adrian Lemeni, primarul de Oradea, Ilie Bolojan, și Episcopul ortodox, Sofronie Drincec, vor saluta participanții. Întâlnirea se va desfășura cu ușile închise. Jurnaliștii vor putea participa doar la sesiunea de deschidere de joi, 3 noiembrie la orele 16:00. Interviuri și filmări televizate pot fi convenite cu responsabilul de presă al episcopiei. La încheierea lucrărilor se va da un comunicat de presă.
Consiliul Conferințelor Episcopale Europene (CCEE) reunește președinții celor 33 de Conferințe Episcopale de pe continent, reprezentate de președinții lor, și Arhiepiscopul de Luxemburg, Arhiepiscopul Principatului de Monaco, Arhiepiscopul Maronit al Ciprului, precum și Episcopul de Chișinău (Republica Moldova) și Episcopul de Muncaci (Ucraina). Președintele CCEE este Cardinalul Peter Erdo, Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta, Primat al Ungariei; vicepreședinți sunt: Cardinalul Angelo Bagnasco, Arhiepiscop de Genova, și Arhiepiscopul de Przemysl (Polonia), Jozef Michalik. Secretarul General al CCEE este părintele Duarte da Cunha. Sediul Secretariatului este în St. Gallen (Elveția). (Comunicat al biroului de presă CCEE, via EGCO.ro)
(Sursa: EGCO.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 898, Ultimul acces: 2026-05-30 01:34:09