Este posibil sa crezi dar sa nu fii practicant? - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Este posibil să crezi dar să nu fii practicant?

[2011-11-01]
Este posibil să crezi dar să nu fii practicant? Această întrebare și-a pus-o Mons. Murilo S. R. Krieger, SCJ, Arhiepiscop de Sao Salvador da Bahia, Brazilia, oprindu-se într-un articol asupra unei fraze care este repetată adesea: "Atunci când, într-o întâlnire între prieteni, conversația se învârte în jurul unor teme religioase, este des întâlnit să spună careva, cu naturalețe și siguranță: 'Cred dar nu sunt practicant!' Este o afirmație ce pare atât de bine formulată, atât de logică, încât în general nimeni nu o contestă".
"Mai mult decât o afirmație izolată, această idee conform căreia putem crede fără a pune în practică ceea ce credem este atât des întâlnită încât în multe ambiente a devenit deja o mentalitate", a observat el. Pentru Mons. Krieger, "justificarea acestui comportament variază de la persoană la persoană": "unii abandonează practica religioasă din cauza dezamăgirii provocate de un lider al comunității; alții, fără a-și da seama, au abandonat încetul cu încetul viața de credință - a trecut atâta timp de când nu au mai citit Cuvântul lui Dumnezeu, de când nu s-au mai rugat și nu au mai mers la Liturghia duminicală încât, atunci când își dau seama de acest lucru, și-au organizat propria viață astfel încât nu mai este loc pentru exprimările religioase". Alte persoane, în schimb, "își cunosc atât de superficial propria religie încât au abandonat-o fără să își pună prea multe întrebări", după cum sunt și din aceia "care cer Botezul pentru copiii lor ca simplu act social".
"Este posibil să crezi fără să fii practicant?", a întrebat Arhiepiscopul brazilian. "Anumite persoane renunță la practica religioasă afirmând că doresc să caute mai multă autenticitate. Spun că nu le plac normele și riturile, că preferă o religie 'mai spirituală', fără structuri". După părerea lui, aceste persoane "uită că suntem ființe umane, nu îngeri". "Îngerii nu au nevoie de semne, gesturi și cuvinte pentru a relaționa între ei". "Noi, dimpotrivă, folosim chiar trupul nostru ca mijloc de comunicare. Traducem sentimentele noastre printr-un surâs sau o strângere de mână, un cuvânt sau o palmă peste spate; dorim să ne reunim cu familia în zilele de sărbătoare și telefonăm unui prieten pentru a-i face urări în ziua lui de naștere; dăruim un trandafir mamei noastre și suntem încântați de gestul copilului care își deschide brațele pentru a-l întâmpina pe tatăl care vine acasă".
"Cum putem atunci să relaționăm cu Dumnezeu doar cu limbajul îngerilor, pe care nici măcar nu îl cunoaștem?", s-a întrebat Arhiepiscopul. "Credința ne introduce în familia fiilor lui Dumnezeu", a subliniat el. "În ea, este fundamentală practicarea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele. Familia noastră creștină are o istorie, o tradiție bogată și celebrări foarte frumoase. Poate că unii nu le înțeleg. Înainte însă de a le ignora pur și simplu, sau, mai rău, de a le disprețui, nu ar fi mai productiv să încerce să le cunoască, să pătrundă semnificația lor și să le descopere valoarea?"
Pentru Arhiepiscopul de Sao Salvador da Bahia, "nu se poate dori o credință fără gesturi cu scuza de a căuta mai multă autenticitate". "Tatăl ceresc, atunci când a dorit să ne demonstreze iubirea Lui, a ținut cont de modul nostru de a fi, de a gândi și de a acționa. Mai mult decât să își exprime 'spiritual' iubirea Lui, a concretizat-o: ni l-a trimis pe Fiul Său, care a locuit între noi". "'Cred dar nu sunt practicant'. Credința ('cred') și viața ('practica') nu pot fi separate. Prin însăși natura lor, trebuie să fie unite. O credință fără fapte este moartă; faptele, chiar și cele de pietate, fără credință devin goale", a concluzionat el.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 922, Ultimul acces: 2026-05-25 08:04:56