Sarbatoare in comunitatea Surorilor Baziliene de la Lugoj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sărbătoare în comunitatea Surorilor Baziliene de la Lugoj

[2011-11-02]
Pentru comunitatea Surorilor Baziliene de la Lugoj, ziua de sâmbătă, 29 octombrie 2011, a fost o zi de binecuvântare și de bucurie, cu ocazia primirii a celor 11 noi membri terțiari bazilieni. Pentru această sărbătoare, sr. Laurenția, OSBM, responsabilă de terțiarii bazilieni la Lugoj, a organizat o zi de reculegere, la care au participat și alți membri terțiari, aflăm de pe BRU.ro. Astfel, încă de dimineață, s-au întâlnit la casa memorială "IPS Ioan Ploscaru", unde pr. prot. on. Ioan Pop, parohul catedralei, a ținut o meditație despre iubire. A subliniat faptul că iubirea este cea mai înaltă virtute a creștinului, prin care suntem chemați să îl iubim pe Dumnezeu și pe aproapele după porunca lui Isus. A amintit că Papa Benedict al XVI-lea, chiar la începutul pontificatului său, a scris Enciclica "Deus caritas est", în care explică atât de frumos virtutea iubirii care nu este trăită la înalta ei valoare.
În încheiere, a vorbit despre Sf. Anastasia Romana, sărbătorită în calendarul bizantin chiar în ziua de 29 octombrie, care din iubire pentru Dumnezeu, cu multă demnitate și seninătate, s-a lăsat chinuită și umilită de călăii săi până la martiriu. A urmat un moment de reflecție și de silențiu, timp în care preoții prezenți au stat la dispoziția celor care au avut nevoie de Sacramentul Spovezii. La ora prânzului a urmat Sfânta Liturghie, celebrată în camera unde a locuit, s-a rugat și a celebrat atâtea Sfinte Liturghii IPS Ioan Ploscaru, de pie memorie. Sfânta Liturghie a fost celebrată de pr. Pop și de pr. Vasile Borda, paroh la Jebel, chiar pe masa pe care a celebrat IPS Ploscaru. Sr. Rafaela, OSBM, a condus răspunsurile la Sfânta Liturghie.
După mai multe momente de rugăciune a avut loc și o agapă fraternă, pregătită cu multă generozitate de către terțiarele baziliene, după care pr. Vasile Borda a ținut o meditație cu tema: "Căutați mai întâi împărăția Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă" (Luca 12,31). Părintele a pornit de la textul cu omul bogat căruia i-a rodit țarina și a spart hambarele pentru a face altele mai mari. El a arătat că folosirea bunurilor nu este păcat, dar trebuie făcută cu chibzuință. Să nu ne îngrijim excesiv de cele necesare vieții noastre trupești, îmbrăcămintea și hrana, pentru că cel care se va încrede în Dumnezeu și îl va pune pe Dumnezeu în centrul vieții Sale, va primi însutit. Grija lui Dumnezeu este pentru toate creaturile: căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu iar celelalte se vor adăuga vouă. Citându-l pe Sf. Pavel, părintele a îndemnat la a folosi lucrurile ca și cum nu le-am avea. A invitat grupul să facă din Dumnezeu comoara inimii lor, prin rugăciune, meditație, participarea deasă la Sfintele Sacramente, viața practică de zi cu zi și prin împărtășirea bucuriei și a vieții trăite cu Dumnezeu aproapelui.
Sr. Laurenția a vorbit grupului despre Sf. Vasile cel Mare, despre dorința lui arzătoare de a-l cunoaște pe Dumnezeu și de a se sfinți, dar nu singur, ci împreună cu alții, ceea ce l-a făcut să fondeze viața de comunitate, "fraternitatea". A amintit membrilor terțiari îndatoririle lor de a trăi cu fidelitate și conștiinciozitate poruncile lui Dumnezeu, iubirea față de Dumnezeu și de aproapele în diversele ei forme, atât de bine subliniată de Sf. Vasile cel Mare. I-a îndemnat să citească din Sfânta Scriptură, Cuvântul divin, dătător de viață și de lumină, călăuză pentru viața noastră. Întreg grupul s-a îndreptat apoi spre Mănăstirea Nașterea Sf. Fecioare Maria a surorilor baziliene, pentru rugăciunea Vecerniei, în cadrul căreia a avut loc primirea noilor membri terțiari de către PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, și de Superioara Provincială Maica Valentina Hădărău, OSBM. După rostirea angajamentului, PS Alexandru a înmânat noilor membri cruciulițe și diplome. Terțiarii mai vechi și-au reînnoit angajamentul în fața altarului, după care au primit și dânșii diplome.
La sfârșitul Vecerniei, PS Alexandru a vorbit despre rolul important al laicilor în Biserică. A amintit de surorile baziliene, care sunt implicate în diferite activități la Lugoj, deși sunt puține, dar și apostolatul lor în alte comunități ale provinciei și în lume. Preasfințitul a mulțumit Maicii Valentina Hădărău, Superioara Provincială a Surorilor Baziliene, care a venit la această frumoasă ceremonie. În cele din urmă, Maica Valentina a mulțumit PS Alexandru care a răspuns invitației surorilor și a binevoit să participe la această sărbătoare a comunității, a mulțumit de asemenea pr. Ovidiu Rănescu, care a celebrat Vecernia, sorei Laurenția care se ocupă de formarea membrilor terțiari și care a organizat sărbătoarea, surorilor comunității și nu în ultimul rând a mulțumit membrilor terțiari care au avut curajul să se angajeze pentru ceva mai mult în trăirea vieții creștine. După ce s-au făcut câteva fotografii în fața grotei Preasfintei Fecioare din curtea mănăstirii, a urmat o agapă fraternă.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 966, Ultimul acces: 2026-05-25 08:05:15