Fondator acuzat de abuzuri sexuale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Fondator acuzat de abuzuri sexuale

[2011-11-19]
Mișcarea carismatică franceză cunoscută sub numele de "Comunitatea Fericirilor" a admis faptul că fondatorul ei, Gerard Croissant - cunoscut și ca fratele Ephraim - a comis abuzuri sexuale. "Comunitatea este profund rușinată de comportamentul lui Ephraim și își exprimă solidaritatea cu toți cei abuzați de el", citim într-un comunicat apărut la 16 noiembrie pe situl mișcării. Se explică în text faptul că Croissant a comis "delicte împotriva moralei Bisericii", implicând mai multe "surori" ce au trăit în comunitate. Se mai adaugă că "prestigiul său, ca fondator carismatic, combinat cu seducția cuvintelor sale, a făcut ca majoritatea victimelor sale să se lase abuzate".
Documentul este semnat de cel trimis de Vatican în 2010 pentru a se ocupa de reformarea comunității, părintele Henry Donneaud O.P., și contrasemnat de conducerea mișcării franceze. Se explică faptul că comunitatea "s-a angajat de mai mulți ani, inclusiv la cererea autorităților catolice, într-un proces care nu este doar de explicare și de purificare, ci și de profundă restructurare și renaștere". Comunitatea Fericirilor a fost fondată în Franța în 1973, de Croissant și soția sa Jo, alături de un alt cuplu. Pe atunci Croissant nu era catolic, dar s-a convertit în 1975, fiind hirotonit diacon în 1978. În 2008 a fost dat afară din comunitate, cerându-i-se din partea Bisericii să ducă o viață de tăcere și penitență. Mișcarea reunește preoți, călugărițe, cupluri căsătorite și persoane singure - unele consacrate, altele nu - în grupuri locale care au în comun rugăciunea și viața comunitară. Este prezentă în 60 de Dieceze din lumea întreagă.
Declarația oficială vine cu câteva zile înaintea procesului unuia dintre cei mai vechi membri, Pierre-Etienne Albert, care este acuzat de asemenea de abuzuri sexuale - peste 50 de copii, între 5 și 13 ani, între anii 1985 și 2000. Procesul său a început în orașul francez Rodez. Mai este acuzat de abuzuri și Philippe Madre, cumnatul lui Croissant, dat de asemenea afară din comunitate în mai 2010. "Comunitatea dorește să recunoască, cu umilință, luciditate și pocăință, aceste delicte grave comise într-un cerc mic de persoane", se spune. "Oricum, nu trebuie să se ajungă la repudierea valorii identității ei, recunoscută de Biserică, nici a calității lucrării ei spirituale, apostolice și umanitare, apreciată de Episcopii ce o găzduiesc în Diecezele lor." Comunitatea a fost recunoscută oficial în 2002, iar după semnalarea problemelor interne Roma a demarat o anchetă din 2007. Delegatul pontifical, pr. Donneaud, a fost numit anul trecut pentru a conduce mișcarea și a supraveghea reforma statutelor. În declarație se mai spune că comunitatea "se pune cu încredere în mâinile Bisericii Catolice".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 2101, Ultimul acces: 2026-05-25 09:02:23