CATE CEVA – Benone Burtescu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

[2011-11-25]
STRICT SECRET. NICI UN SECRET.
Lumea în care trăim este plină de secrete. Mă refer desigur la lumea SOCIALĂ – GUVERNAMENTALĂ. Și e normal să fie așa câtă vreme GLOBALIZAREA nu este și de DREPT și de FAPT instalată. Se minte, se fură, se omoar㠖 se face rău – și este nevoie de măsuri de apărare împotriva acestora, la nivel comunitar și mai ales național. În GLOBALIZARE, cel puțin teoretic nu ar mai fi nevoie de anumite SECRETE. Știu eu?
Lumea SECRETELOR nu este mică deloc și este foarte încurcată. Întâlnim la tot pasul ziceri ca: Secrete Naționale, Secrete Militare, Secrete Științifice, Societăți Secrete, Arhive Secrete sau: Secretele Pentagonului, Secretele Vaticanului etc., până la mai puțin importantele și de milă, Secrete Personale. Unele domenii sunt cifrate în Coduri Secrete sau în Simboluri, în Numiri Anonime sau mai literar Pseudonime. De aici, Instituții de Descifrare, de Decodificare etc. Adică muncă să Codifici, muncă să Decodifici ca și cum omenirea care-și frământă pâinea zilnică nu ar mai avea altceva de făcut. INTERNETUL, un instrument MEDIA prin definiție, de COMUNICARE, de ȘTIERE, de INFORMARE, ne obosește cu FURATUL de DATE, EXPUNERE și ASCUNDERE, PAROLA, câțiva bănuți în plus ca o agenție să-ți păstreze SECRETUL, și viețuire grea între HOȚI de INTERNET și PAZNICI de INTERNET, care mai tari.
Această rubrică numită CÂTE CEVA, afișată deschis prin bunăvoința voluntară a domnului Mihăilescu Lucian, nu este NICI UN SECRET și aș vrea să rămână așa. Părerile din ea pot să nu fie împărtășite sau pot fi contrazise fără nici o supărare, dar în mod deschis, ca frățietate și în mod civilizat. Am răspuns și voi răspunde oricărui mesaj primit pe numele meu și pe adresa mea. Mesajelor pe pseudonime, cu indicații ascunse cum ar fi “deschideți căsuța poștalㅔ sau “vedeți fotografia…” nu vor fi onorate. După cum eu spun pe față cine sunt și ce gândesc, mi-ar plăcea ca și interlocutorii mei să facă același lucru. Dacă în ultimă instanță NIMIC NU ESTE sau NU VA RĂMÂNE ASCUNS, de ce să nu ne numim pe adevăratelea. Internetul nu știe prea multe. Are și el limite. Ne dă de înțeles că ne poate ascunde dar ne poate și dezvălui. De exemplu în contextul lucrului la Cartea de Cântări 2010, mesajele pe internet au zburat care încotro. M-am trezit și cu mesaje care nu-mi erau adresate mie, adică mesaje SECRETE care trebuiau discutate doar în doi sau mai mulți de aceeași opinie de încurcare a lucrărilor, agățate din greșeală pe adresa mea, așa încât planurile lor sau DESECRETIZAT. Mi-e rușine să le fac publice. Le consider neajunse la mine din moment ce nu erau menite să ajungă, dar…
Se vorbea sub comunism de PENETRAREA SECRETELOR PERSONALE sau de GRUP, de către Securitate, în mod proverbial. “Știe despre tine și ce-ai mâncat aseară!” Ca și cum ar fi fost cine știe ce să știe că ai mâncat fasole, varză, cartofi sau nimic. Vai de ea de știere. Halal de așa desecretizare. Sau “te bate până spui tot, și țâța pe care-ai supt-o!” Ca și cum putea fi alta decât a mamei sau a unei vecine sau rude lehuză și ea, din cauză că mama tot din motive nemotivate nu mai avea lapte, vorba poetului “Și de amar îndelungat / Nevestei mele i-a secat / Al laptelui izvor”. Am trăit-o la propriu.
Dacă SECRETELE de care amintirăm în treacăt au o oarecare motivație în lumea seculară pentru buna orânduială, în lumea religioasă SECRETELE par nepotrivite. Ritualuri și practici pe care nu cumva să le știe autoritatea civilă nu-și au rostul. Religia scuturată de politică, de putere civil㠖 cum de fapt ar trebui să fie -, nu are NICI UN SECRET, dimpotrivă. Luăm bunăoară CREȘTINISMUL. Ne anunțăm prin orice posibilitate media în mod deschis apartenența, crezul, întâlnirile publice etc. MÂNTUIREA = NICI UN SECRET.
PROPOVĂDUIREA EVANGHELIEI este ANTISECRET prin noțiune. “VESTEA CEA BUNÔ. VESTEA este de SPUS și nu de TĂCUT. “Mergeți în toată lumea” spunea Domnul, “Strigați de pe acoperișuri”, “La orice făptură”. Am o mare bucurie să spun că Mântuitorul nostru, Domnul Isus Hristos a fost exemplul de ARĂTARE și nu de SECRET.
Nașterea Sa în Betleem – conform Evangheliei -, a fost arătată cerului și pământului întreg. Îngeri și oameni cântau, nici un secret. NICI UN SECRET la botezul Său. S-a văzut chipul porumbelului păcii aupra Sa, s-a auzit glasul lui Dumnezeu, Iordanul mai curge și astăzi. NICI UN SECRET la intrarea în Ierusalim, copiii strigau osana, “să tac㔠ziceau unii, “dacă vor tăcea ei pietrele vor striga…”, etc. TĂCEREA cerută semăna a STRICT SECRET, iar STRIGAREA liberă însemna că nu e NICI UN SECRET. Răstignirea nu a fost într-un loc retras, SECRET, ci pe dealul Golgotei, să se vadă, să se știe. Nu a fost înmormântat într-un loc SECRET, ci într-un mormânt nou al unui om de mare vază. Nu a înviat în SECRET, ci cu ȘTIERE iudaică și romană, cu glasul Tatălui care L-a chemat la viață, cu îngeri care n-au ținut SECRET învierea, ci au spus-o mai întâi femeilor îndurerate și apoi tuturor. El nu S-a înălțat la cer în SECRET, ci pe când discipolii Săi erau cu El să-L vadă, să audă îngerii promițându-le revenirea. NICI UN SECRET despre ce face El astăzi la dreapta Tatălui, ci mulțime de DESCOPERIRE în Scripturi că EL mijlocește pentru noi. Nici un SECRET că El va veni, ci PROMISIUNE la scenă deschisă. Nu o revenire în SECRET, ci “cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la asfințit”. NICI UN SECRET despre CÂND va veni, ci “Când Evanghelia aceasta a împărăției va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de MĂRTURIE tuturor oamenilor”, cu semnele venirii Sale în detaliu, “atunci”. Un ATUNCI spre ACUM. Fără de SECRETE “Iată-L aici, Iată-L acolo”, în ascuns. “Te jur să ne spui DACĂ EȘTI….”, a zis Caiafa. “Da, sunt”, a răspuns Isus. NICI UN SECRET.
Cum aș putea încheia cele câteva vorbe despre faptul că Mântuirea nu este NICI UN SECRET, că noi ca mântuiți nu avem NICI UN SECRET despre apartenența noastră la ea, decât cu Apocalipsa, marea cartea a concluziei Scripturilor care înseamnă nu SECRET ci DESCOPERIRE, adică NICI UN SECRET. Ea începe așa: “DESCOPERIREA lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu ca să ARATE robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând”.
Că Domnul Dumnezeu NE IUBEȘTE, nu este NICI UN SECRET. De ce ar fi un SECRET că noi Îl iubim pe El? De ce ar fi secrete în comunicarea dintre noi despre iubirea Lui?
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Sursa: www.InterCer.net


Contor Accesări: 1125, Ultimul acces: 2026-05-26 02:23:06