Apostolatul familiilor în parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Zalău[2012-01-17]Duminică, 15 ianuarie 2012, în parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Zalău, au început catehezele lunare pe tema familiei. La Sfânta Liturghie a fost invitat pr. Mihai Tegzeș, care a și expus prima cateheză, cu tema "Diferențele dintre soți; oportunitate sau motiv de dezbinare?" La Sfânta Liturghie au mai fost prezenți: pr. Simion Mărieș, pr. Vasile Aciu și pr. Daniel Bertean și un număr mare de credincioși.Tot în acest moment au fost prezentate și două cărți: "Apocalipsa, o fântână sigilată" de Silvio Barbaglia și "Puterea Sărbătorilor. Meditații pentru suflet la Evangheliile și sărbătorile de peste an" de pr. Mihai Tegzeș. "Dorim ca în a III-a duminică din fiecare lună, la sfârșitul Sfintei Liturghii, în prezența tuturor credincioșilor, să facem câte o cateheză pe tema familiei, deoarece familia este 'celula de baza a societății', după cum o definește și Conciliul Vatican II, iar drumul către mântuire a persoanelor este ușurat atunci când trăiesc în familii ce se hrănesc din principiile evanghelice", afirmă pr. Daniel Bertean în relatarea de pe EGCO.ro. (Sursa: EGCO.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1736, Ultimul acces: 2026-04-13 16:06:05
|
Timp total: 0,51s...
[]:1