Prezență arhierească în biserica parohiei Herești, protopopiatul Herești - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Prezență arhierească în biserica parohiei Herești, protopopiatul Herești

[2013-04-15]
Vineri, 12 aprilie, în biserica Parohiei "Sf. Arh. Mihail și Gavriil" și "Sf. Treime" din loc. Herești, Protopopiatul Herești, a fost săvârșită Sf. Liturghia a Sf. Grigorie Dialogul de către un sobor de preoți, potrivit episcopiagiurgiului.ro
În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul slujbei, Părintele Protoiereu Adrian Cazacu a arătat că Liturghia Darurilor mai inainte sfințite este o slujbă specifică Postului Mare, ea este de fapt un ritual de împărtașanie, alcătuit din vecernia zilnică combinată cu rugăciuni adăugate, pregătirea Sfintelor Daruri și împărtășirea credincioșilor. Cu toate că darurile de vin și pâine nu sunt sfințite acum, ci la Sf. Liturghia din duminica anterioara, ea poartă denumirea de Liturghie, deoarece în cadrul ei are loc împărtășirea cu Sfintele Taine.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2826, Ultimul acces: 2026-08-02 03:38:32