Teşila, biserica descălecătorilor ardeleni - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Teşila, biserica descălecătorilor ardeleni

[2014-01-20]
Înaintea oricăror diferenţe de port, de grai, de obiceiuri sau tradiţii, românii se regăsesc în credinţă. Şi tot păstrarea credinţei a fost cea care, din nedrepte pricini istorice, i-a determinat să-şi părăsească vetrele pentru a se regăsi dincolo de munţi, de ape, de văi, uniţi în aceeaşi mărturisire. Aşa s-a „născut“ Teşila, cu vreo 300 de ani în urmă, un sat de pe Valea Doftanei, unde s-a stabilit o comunitate de oieri transilvăneni, obligată să-şi părăsească vatra din cauza persecuţiilor austro-ungare. Aici şi-a ridicat lăcaş de rugăciune pentru a dăinui cu numele lui Hristos în inimi.
Spre acest sat şi spre biserica lui, din Protopopiatul Câmpina, Arhiepiscopia Bucureştilor, am pornit într-un miez de ianuarie nefiresc de însorit, cu ghiocei clopoţind o prea grăbită primăvară şi cu turme de oi păscând pe culmile molcome ale Baiului. Doream să cunoaştem rodul acestei dăinuiri a credinţei aici, acum, în acest nou început de mileniu creştin.
Începuturi, credinţă şi continuitate
O însemnare documentară din hrisoavele Mănăstirii Mărgineni, ctitoria lui Constantin Cantacuzino, pomeneşte satul Teşila ca fiindu-i închinat ca metoc. În jurul anului 1700, împreună cu vecinii lor din Trăisteni, au ridicat din piatră de râu şi lemn o bisericuţă în zona Negraş - Mogoşoaia, în care coborau să slujească, din Ardeal, ieromonahi precum Vavila, Dionisie, Iacob sau Neofil. Aşa s-au rugat împreună românii din cele două sate până la 1790, când cei din Teşila şi-au construit propriul lăcaş de rugăciune. Astăzi, de existenţa lui vorbesc cinci cruci de piatră din curtea actualei biserici, una mai mare şi patru mai mici, care marchează locul vechiului altar. Continuitatea credinţei s-a asigurat nu numai prin slujire continuă, ci şi prin transmiterea primului hram, „Adormirea Maicii Domnului“, către actuala biserică, înălţată între 1871 şi 1875, prin munca credincioşilor şi prin sprijinul financiar al unor mari proprietari din zonă. Prima pictură, în tempera, a fost probabil executată de un anume Petre Stănescu, a cărui semnătură se regăseşte pe câteva icoane care datează cam din aceeaşi perioadă. După mai multe reparaţii şi consolidări, în 1988, biserica a fost repictată, tot în tempera, de către Elena Vasilescu din Bucureşti, împreună cu elevii săi.
(Mai multe informaţii în Ziarul Lumina)

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3992, Ultimul acces: 2026-09-25 02:45:10