Duminica a XXIX-a după Rusalii la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Duminica a XXIX-a după Rusalii la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea

[2014-01-19]
În Duminica a XXIX-a după Rusalii, la Catedrala Arhiepiscopală "Sfântul Ierarh Nicolae" din Râmnicu Vâlcea slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de către soborul de preoţi şi diaconi ai Catedralei Arhiepiscopale. La Sfânta Liturghie a luat parte şi Chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, şi numeroşi credincioşi din municipiul Râmnicu Vâlcea.
În timpul Sfintei Liturghii au fost rostite ectenii şi rugăciuni pentru elevii şi studenţii care susţin în aceste zile examene şi pentru profesorii lor îndrumători. Răspunsurile liturgice au fost date de către Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale condusă de Prof. Marian Cristi Stroe, potrivit arhiram.ro.
La finalul slujbei, Părintele Eclesiarh Protos. Sebastian Mihalcea a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, în care se relatează minunea vindecării celor 10 leproşi.
La ieşirea din Catedrală Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi şi le-a mulţumit pentru prezenţa la slujbă îndemnându-i totodată să fie mai buni şi mai întăriţi în credinţă, în rugăciune şi fapte bune.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1123, Ultimul acces: 2026-09-23 17:42:32