"Oare a fost Cristos împărțit?" Seară de Rugăciune Ecumenică în capela "Sf. Iosif" din Cluj[2014-01-22]În timpul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, la Cluj-Napoca este deja o tradiție organizarea unei Seri de Rugăciune Ecumenică în cadrul căreia Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, are ca invitați reprezentanții diferitelor confesiuni creștine. Întâlnirea din acest an s-a desfășurat în Capela "Sfântul Iosif" din incinta Catedralei în construcție din piața Cipariu, marți 21 ianuarie 2014, fiind, ca de fiecare dată, prezenți mulți credincioși, preoți și persoane consacrate pentru a-și uni sufletele în rugăciunea unității.Prima parte a serii a constat în celebrarea slujbei Vecerniei, cu participarea studenților Seminarului Teologic Eparhial "Sf. Ioan Evanghelistul". După rugăciune, pr. Daniel Avram, consilier cu mass-media și ecumenismul în cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla, a urat bun-venit invitaților și a deschis partea de comuniune a întâlnirii, în cadrul căreia reprezentanții diferitelor culte creștine, împreună, s-au întărit în speranță pe calea unității. Au luat apoi cuvântul următorii: Bálint Ferenc, Episcop al Bisericii Unitariane din Transilvania; pr. protopop Kovács Sándor, din partea Protopopiatului romano-catolic Cluj-Dăbâca; reprezentantul Arhiepiscopiei ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, pr. prof. Sonea Cristian, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca; pastorul Kiss Tibor, din partea Episcopiei reformate a Ardealului; pastorul Nicu Cristea, de la Biserica penticostală "Elim" din Cluj-Napoca; pr. ortodox Ioan Bodea din Cluj-Napoca. Ideile principale ale intervențiile lor se regăsesc în materialul publicat pe situl Eparhiei de Cluj-Gherla. În încheiere gazda evenimentului, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla, a adresat cuvântul său, mulțumind invitaților și tuturor celor prezenți, personelor consacrate, credincioșilor greco-catolici și din alte Biserici creștine, rugând pe reprezentantul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului să transmită mesajul de comuniune Înaltpreasfințitului Mitropolit Andrei care se află în Țara Sfântă, cât și Preasfințitului Vasile Someșanul. Preasfinția Sa a mulțumit pentru "culegerea de idei puse împreună sub semnul unității" și a îndemnat la perseverența în credință. "Vă mulțumesc pentru că, datorită Dvs, putem continua frumoasa tradiție a rugăciunii pentru unitate creștină. Ceea ce dă frumusețe rugăciunii noastre este tocmai prezența Dvs aici, alături de noi și împreună cu noi. Isus a spus: «Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, sunt și Eu cu voi» - de aceea, considerăm că Mântuitorul este prezent tocmai prin această diversitate aici, împreună cu noi. Mai mult, acolo unde aceste voci se unesc și cer, El promite că va da, este nevoie doar să fim perseverenți în credință și cu încredere în cuvântul lui Dumnezeu." Ca o concluzie și totodată îndemn al serii de rugăciune, PS Florentin a citat cuvintele Suveranului Pontif, Papa Francisc, care, în recentul document Evangelii Gaudium, spune: "Suntem pelerini pe acest pământ, dar pelerinajul nostru nu este singuratic, avem alături de noi și pe alți pelerini creștini, de aceea, să ne deschidem inima noastră tovarășului de drum fără suspiciuni, fără neîncredere, ci privind mai degrabă spre obiectivul comun: a dobândi pacea în unicul Chip al lui Dumnezeu care este Isus Cristos". (Sursa: vedeți aici) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1086, Ultimul acces: 2026-05-20 20:18:10
|
Timp total: 0,31s...
[]:1