Cele mai citite știri - iulie-septembrie 2013[2014-01-25]Pe 24 ianuarie a.c. Catholica.ro a împlinit 12 ani de existență. Este un moment bun pentru a privi înapoi la cele mai citite știri din anul trecut, și continuăm acum cu lunile iulie, august și septembrie. În iulie cea mai citită știre este despre gestul Papei de a-i scrie înapoi unei fetițe de trei ani; declarațiile sale privind homosexualitatea cereau clarificări; la Timișoara erau hirotoniți cinci preoți; se lansa un clip în mai multe limbi despre Papa Francisc care, după ce în ianuarie pățise similar Arhiepiscopul Georg Ganswein, secretar personal al Papei Benedict, ajungea pe coperta revistei "Vanity Fair".În august avem știri despre telefoane date de Papa Francisc; aveau loc funeraliile pr. Tertulian Langa; în Egipt situația degenera în mod grav. În fine, în ultima zi din august a avut loc beatificarea Mons. Vladimir Ghika, despre care am citit în septembrie. Tot în septembrie au fost făcute primele numiri importante în Curia Romană (după prima etapă de confirmare temporară), Papa Francisc convoca la rugăciune pentru Siria (pe ziua de 7 a acelei luni), iar Conferința Episcopală Română se întâlnea la Luncani (stabilind data de 16 mai ca dată de pomenire a Fer. Vladimir Ghika). Dar iată topul celor mai citite zece știri din fiecare dintre aceste luni: Iulie Papa Francisc a răspuns la scrisoarea unei fetițe de 3 ani Ce a spus de fapt Papa despre homosexualitate Sfințirea a cinci preoți la Timișoara Papa cere ca avionul pentru Rio să nu fie modificat Biserica Greco-Catolică contestă rezultatele recensământului Cunoaște-l pe Papa Francisc în 4 minute Un preot columbian, inspirat de Papa, și-a vândut Mercedesul A venit rândul Papei Francisc pe coperta revistei "Vanity Fair" De ce Papa Ioan al XXIII-lea va fi canonizat fără al doilea miracol A trecut la Domnul Mons. Luigi Vittorio Blasutti August "Salut Michele! Papa Francisc la telefon" Cei doi Arhiepiscopi sloveni au demisionat Funeraliile pr. prof. Tertulian Langa O argentiniancă sunată de Papa Francisc Hram la Mănăstirea franciscană Maica Domnului din Oradea Peste 500 de morți, 20 de biserici luate cu asalt și incendiate în Egipt Există deja situl oficial pentru ZMT 2016 SUA cere României să retrocedeze bisericile confiscate abuziv Inaugurarea Complexului Balnear în aer liber din Barticești Papa a celebrat Liturghia alături de iezuiți în sărbătoarea Sf. Ignațiu de Loyola Septembrie Papa Francisc: Chemare la rugăciune pentru Siria pe 7 septembrie Pelerinaj la Maria Radna cu ocazia sărbătorii Nașterii Sf. Fecioare Maria (6-8 septembrie) Ziua beatificării Mons. Ghika la biserica Sf. Vasile din București Încheierea lucrărilor Conferinței Episcopilor din România desfășurate la Luncani Papa a făcut o serie de numiri importante în Curia Romană Cuvintele "mamă" și "tată", cenzurate și în Italia Un preot italian i-a dat Papei Renaultul 4 alb "Duel" în scrisori între Papa emerit Benedict și un ateu Jubileul de 275 de ani de la așezarea bulgarilor catolici în Banat Monseniorul Vladimir Ghika a fost declarat fericit Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 908, Ultimul acces: 2026-05-21 13:21:33
|
Timp total: 0,5s...
[]:1