Liturghie arhierească la Catedrala voievodală din Buzău - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Liturghie arhierească la Catedrala voievodală din Buzău

[2014-01-26]
Duminica a 32-a după Rusalii a fost prilej de sărbătoare pentru credincioşii din Buzău. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului“, după cum a precizat Dragoş Olteanu.
Ierarhul a hirotonit diacon pe tânărul teolog Petrică-Gabriel Roşu, consilier eparhial.
În cuvântul rostit la finalul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a explicat pericopa evanghelică a duminicii, arătând dorinţa sinceră de îndreptare a lui Zaheu vameşul: „Mântuitorul Hristos a văzut cu ochii Săi dumnezeieşti şi a citit în străfundul sufletului lui Zaheu dorinţa de îndreptare. Nu a fost doar o simplă curiozitate decizia de a se urca în sicomor pentru a-L vedea pe Mântuitorul. De vreme ce auzise de Hristos-Domnul, Care propovăduia Evanghelia Împărăţiei şi făcea mult bine în popor, cu siguranţă că el şi-a făcut un proces de conştiinţă. Prin faţa ochilor minţii sale au început să treacă toate faptele urâte pe care le-a săvârşit şi a ajuns să nutrească în sufletul său dorinţa de a se îndrepta. Dumnezeu i-a intuit această dorinţă, i-a apreciat-o şi l-a ajutat să meargă până la capăt“.
Răspunsurile liturgice au fost date de psalţii Catedralei voievodale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1120, Ultimul acces: 2026-09-21 14:30:38