Doctori fără de arginţi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri
Ştiri de azi
Ştiri Actuale
Arhiva Ştiri 2026
Arhiva Ştiri 2025
Arhiva Ştiri 2024
Arhiva Ştiri 2023
Arhiva Ştiri 2022
Arhiva Ştiri 2021
Arhiva Ştiri 2020
Arhiva Ştiri 2019
Arhiva Ştiri 2018
Arhiva Ştiri 2017
Arhiva Ştiri 2016
Arhiva Ştiri 2015
Arhiva Ştiri 2014
Arhiva Ştiri 2013
Arhiva Ştiri 2012
Arhiva Ştiri 2011
Arhiva Ştiri 2010
Arhiva Ştiri 2009
Arhiva Ştiri 2008
Arhiva Ştiri 2007
Arhiva Ştiri 2006
Arhiva Ştiri 2005
Arhiva Ştiri 1935
Top Toate Ştirile
Top Ştiri Actuale
Ştiri necitite
Sugeraţi Ştiri
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Doctori fără de arginţi

[2014-01-31]
În Sinaxarul Bisericii Ortodoxe se regăsesc mai mulţi sfinţi numiţi Doctori fără de arginţi. Biserica i-a numit „Sfinţi doctori fără de arginţi” pe fericiţii, bineplăcuţii lui Dumnezeu şi făcătorii de minuni Cosma şi Damian din Arabia (17 octombrie), Cosma şi Damian din Asia Mică (1 noiembrie) Chir şi Ioan (31 ianuarie), Talaleu (20 mai) Cosma şi Damian din Roma, (1 iulie) Ermolae (26 iulie) Pantelimon (27 iulie), Anichit şi Fotie (12 august) Diomid, (16 august) etc. Despre viaţa, minunile, vindecările şi pătimirile lor găsim relatări în sinaxare. Din acestea citim că, după porunca Evangheliei, unii dintre aceşti mari sfinţi au cutreierat oraşele şi satele, propovăduind pe Hristos şi vindecând pe cei bolnavi. Din iubire fierbinte faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ei nu luau niciodată plată pentru serviciile lor, respectând porunca Mântuitorului Hristos Care a spus: „În dar aţi luat, în dar să daţi” (Mt. 10, 8). Ca urmare a acestor minunate fapte, lumea i-a supranumit „doctori fără de arginţi”.
Pentru credinţa puternică şi smerenia lor adâncă, dar şi pentru modul în care au înţeles, au trăit şi au transpus în fapte învăţătura evanghelică, Dumnezeu i-a învrednicit de darul de a face minuni. Cei ce-i întâlneau pe sfinţii lui Dumnezeu se converteau la creştinism, primind şi tămăduirea sufletului, alături de cea trupului.
Alături de tratamentul şi îngrijirea medicală, Sfinţii Doctori fără de arginţi recomandau bolnavilor să se nevoiască în rugăciune şi în pocăinţă. Pe lângă consultaţiile medicale, feluritele vindecări şi izgoniri de duhuri necurate, ei răspândeau mai ales învăţătura lui Hristos şi vegheau necontenit ca toţi creştinii convertiţi să calce drept, după cuvântul Evangheliei şi să nu apostazieze. Această misiune le-a adus în cele din urmă şi moarte martirică.
Din Vieţile Sfinţilor aflăm că, atunci când săvârşeau tămăduiri, se adresau celor bolnavi: „Nu numai mâinile punem peste voi, căci cu puterea noastră nimic nu putem face. Toate le lucrează prin noi tăria cea atotputernică a lui Hristos, Unul adevăratul Dumnezeu, în Care, de veţi crede cu neîndoială, îndată veţi fi sănătoşi”.
Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan sunt cinstiţi astăzi, la 31 ianuarie, în Biserica Ortodoxă– au învăţat medicina în Alexandria şi pentru că tămăduiau mulţimea „fără onorariu”, li se spunea „doctori tămăduitori fără arginţi”. Ca nişte buni creştini, ei arătau bolnavilor că de multe ori boala este pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele săvârşite. Mulţi dintre cei tămăduiţi primeau sfânta învăţătură a Mântuitorului Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre. În timpul împăratului Diocleţian (284-305), Sfântul Chir a fugit în Arabia şi s-a călugărit acolo. Dumnezeu l-a învrednicit cu darul săvârşirii minunilor, tămăduind bolile numai prin puterea cuvântului. Sfântul Ioan era din oraşul Edesa (Mesopotamia) creştin şi ofiţer în armata romană. Auzind de minunile săvârşite de Sfântul Chir, l-a căutat în Arabia şi a rămas cu el. Când Sfânta Muceniţă Atanasia, împreună cu cele trei fiice ale ei au fost prinse, Sfinţii Chir şi Ioan au părăsit Arabia , au venit în oraşul Canope (lângă Alexandria) şi le-au încurajat în pătimire. Deşi Teoctista nu avea decât 15 ani, Teodotia 13 şi Eudoxia numai 11 ani, au primit cu bărbăţie cununa muceniciei. În acelaşi fel au primit moarte mucenicească şi Sfinţii Chir şi Ioan, plătind pentru faptul că le-au încurajat în pătimire pe Sfânta Muceniţă Atanasia şi fiicele ei. Creştinii luând trupurile lor, le-au îngropat cu cinste în Biserica „Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu”. După mai mulţi ani, în timpul împăratului Teodosie cel Mic (408-450), Sfântul Chiril, Patriarhul Alexandriei (412-444), primind poruncă dumnezeiască, a luat moaştele Sfinţilor Chir şi Ioan şi le-a dus în satul Menuthis de lângă Canope, aşezat chiar pe malul mării. Acolo se afla un templu în care era cinstită zeiţa Isis-Manuthis, considerată de păgâni ca tămăduitoare, ca şi zeul Esrapis din Canope al cărui templu fusese dărâmat în anul 391, în vremea patriarhului Teofil. Pentru a stopa înflorirea templului păgân, Teofil zidise chiar lângă el o biserică închinată Sfinţilor Evanghelişti. Patriarhul Chiril a pus în această biserică moaştele sfinţilor mucenici „doctori fără de arginţi” Chir şi Ioan. Astfel, cei care se închinau la idolul zeiţei Isis-Menuthis au părăsit cu timpul templul păgân care s-a ruinat şi au primit noua credinţă în Iisus Hristos, primind şi sfântul botez.
Mare e în faţa lui Dumnezeu medicul credincios, competent şi iubitor de oameni
Printre învăţăturile sale mântuitoare pe care ni le îmbie să ni le însuşim şi să le transpunem în fapte, Sfânta Scriptură face referire şi la respectul pe care îl datorăm medicilor. Astfel, în cartea Înţelepciunii lui Isus Sirah (cap. 38, 1) stă scris: „Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul”; „Şi doctorului dă-i loc că şi pe el l-a făcut Domnul şi să nu se depărteze de la tine, căci şi de el ai trebuinţă. Că este vreme când şi în mâinile lui este miros de bună mireasmă” (Is. Sir. 38, 12-13).Este o misiune mare, de maximă importanţă, nobilă şi sfântă aceea de a fi medic, de a ajuta la menţinerea vieţii şi la sporirea ei, de a alina durerea şi de a tămădui suferinţa. Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre marii luminători ai Bisericii, numeşte medicina „artă”, care ni s-a dat de către Dumnezeu, spre ajutor, căci ea ajută, atât cât se poate, pe bolnavi:„Fiecare artă ne-a fost dată de Dumnezeu ca ajutor pentru natura noastră slabă. Spre exemplu: agricultura ne-a fost dată întrucât cele ce cresc de la sine din pământ nu sunt îndeajuns pentru satisfacerea nevoilor noastre; apoi, arta ţesutului, fiindcă purtarea îmbrăcămintei este necesară şi pentru bună-cuviinţă şi pentru apărarea de influenţa dăunătoare a aerului; şi arhitectura (zidăria) la fel, şi tot astfel şi arta medicală. Deoarece corpul nostru, din cauza slăbiciunii lui, este supus la diferite influenţe păgubitoare, parte venind din afară, parte născute dinăuntru, prin mâncăruri, şi suferă, când din cauza abundenţei, când din lipsă, de aceea ni s-a dat de către Dumnezeu, conducătorul vieţii noastre întregi, arta medicală, ca un model pentru vindecarea sufletului, pentru ca prin ea să se taie ceea ce este de prisos şi să se adauge ceea ce este de nevoie. Căci, precum n-am fi avut nevoie de inventarea şi munca agriculturii, dacă am fi rămas în paradisul desfătării, la fel n-am avea nevoie de nici un ajutor medical pentru înlăturarea durerilor, dacă am fi rămas liberi de orice durere, aşa cum ne era dat după creare, înainte de cădere”. (Sf. Vasile cel Mare, Regulile mari, Î. 55, R. I, PSB, vol. 18, p. 296-297).
Uriaşa responsabilitate, greutatea misiei dar şi cinstea şi preţuirea de care se bucură cei care au răspuns chemării lui Dumnezeu pentru a îmbrăţişa această artă au fost evocate succint de către acelaşi Sfânt Părinte: „Toţi cei care vă îndeletniciţi cu medicina ştiţi că chemarea voastră înseamnă grija faţă de om. Şi mi se pare că cel care pune ştiinţa aceasta înaintea tuturor celorlalte îndeletniciri, cărora îşi poate închina omul râvna, şi-a găsit judecata cuvenită şi nu s-a depărtat de ceea ce trebuie crezut; în schimb e tot atât de adevărat că de lucrul cel mai preţios dintre toate, care este viaţa, îţi vine greu să fugi ca de ceva dureros atunci când nu poţi reda cuiva sănătatea”. (Epistola 189, PSB, 12, p. 183).
În scrierile Spiritualităţii Ortodoxe mai vechi sau mai noi, ni se subliniază că este mare în faţa lui Dumnezeu medicul credincios, fără de arginţi, cu inimă primitoare şi iubitor de oameni. Astfel, marelui Avvă şi eremit egiptean Antonie cel Mare († 356) i s-a descoperit de la Dumnezeu în pustiu următorul lucru: „În oraş, există cineva asemenea ţie, un medic care dăruieşte din prisosul ştiinţei sale celor nevoiaşi şi care cântă în fiecare zi Trisaghionul (cântarea «Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, miluieşte-ne pe noi» -n.n.) împreună cu îngerii”. (Patericul sau Apoftegmele Părinţilor din pustiu, Trad. de Cristian Bădiliţă, Edit. Polirom, Iaşi, 2007, p. 49).

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 994, Ultimul acces: 2026-09-23 12:37:45