Pregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie[2014-02-06]Pregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie este de două feluri: trupească şi sufletească. În general ea constă din următoarele părţi:1. Spovedania, mărturisirea păcatelor, fără de care nimeni nu se poate împărtăşi, nici chiar clericul. Numai copiii până la şapte ani sunt scutiţi de spovedanie. 2. Împăcarea cu toţi oamenii. Nimeni nu se poate împărtăşi certat cu cineva şi neîmpăcat, sau având răutate, ură şi gând de răzbunare asupra cuiva. Dumnezeu, fiind dragoste, primeşte la cele sfinte numai pe cei care iartă şi trăiesc în dragoste. 3. Înfrânarea de la mâncare de dulce şi de la orice poftă şi necurăţie trupească. Soţii sunt datori să ţină cel puţin şapte zile de curăţie înainte de Sfânta Împărtăşanie şi încă trei zile după Sfânta Împărtăşanie. Credincioşii sunt datori să ţină curăţenie şi să postească miercurea, vinerea şi în cele patru posturi când se împărtăşesc. În caz de boală grea, preotul le rânduieşte un post mai scurt, după caz. Cei care se împărtăşesc între posturi sunt datori să postească cel puţin trei până la şapte zile, înainte de Sfânta Împărtăşanie. Creştinii sunt datori să se înfrâneze înainte de primirea celor sfinte, de băutură, de tutun, distracţii, glume, zavistie, clevetire etc. 4. Împlinirea canonului dat de duhovnic. Credincioşii nu se pot împărtăşi fără învoirea duhovnicului lor şi fără împlinirea canonului rânduit de el la spovedanie, afară de caz de boală sau alte împrejurări grave, când pot primi cele sfinte în orice situaţie s-ar găsi cel în cauză. 5. Rugăciunea. Credincioşii sunt datori să se roage mai înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii în mod deosebit. Să citească în ajun din Ceaslov, din Psaltire şi Acatistier, să facă după putere metanii, închinăciuni, milostenie la săraci şi alte fapte bune. În mod deosebit sunt datori să citească seara, Acatistul Mântuitorului, Paraclisul Maicii Domnului, Canonul de pocăinţă, Canonul îngerului păzitor şi Canonul Sfintei Împărtăşanii, iar dimineaţa cele douăsprezece rugăciuni. După primirea celor sfinte, credincioşii trebuie să citească rugăciunile de mulţumire. (Din cuvintele părintelui arhimandrit Cleopa Ilie, îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi pentru veşnicie, O sinteză a gândirii părintelui Cleopa în 1670 de capete, Ed. Teognost, Cluj Napoca, 2004, p. 272.) Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 923, Ultimul acces: 2026-09-24 01:50:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1