Hramul Parohiei Bucureştene Flămânda - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hramul Parohiei Bucureştene Flămânda

[2014-02-10]
Creştinii îl sărbătoresc astăzi, 10 februarie 2014, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie. În această zi, Parohia Flămânda şi-a sărbătorit hramul, prilej cu care Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanu, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură rostit la hramul parohiei Flămânda din Capitală, Preasfinţia Sa a vorbit despre persecuţiile suferite de Sfântul Haralambie:”Sfântul Haralambie a fost ucis pentru Hristos în timpul împăratului Septimiu Sever, în anul 202, când la vârsta de 113 ani în calitate de Episcop al Magneziei a fost arestat de către Iulian, proconsulul acestui oraş, şi obligat să accepte religiile păgâne şi să renunţe la religia sa creştină. Însă, Sfântul Haralambie a dat dovada unei fermităţi şi a unei demnităţi cu totul excepţionale motiv pentru care atitudinea sa a ajuns şi la urechile împăratului şi atunci Episcopul Haralambie a fost chemat la Antiohia şi obligat de împărat personal să renunţe la credinţa creştină. Văzând fermitatea şi împăratul a ordonat persecutarea lui, soldaţii purtându-l pe străzile oraşului cu barba înfăşurată în jurul gâtului, trăgându-l de barbă sau cu diferite instrumente de tortură jupuindu-i pielea de viu”.
Potrivit tradiţiilor româneşti, el este cel care are putere asupra ciumei, holerei. El este considerat şi ocrotitor al culturilor agricole şi un model de demnitate creştină în vreme de încercare.
„Este cunoscut de fiecare dintre noi ca un sfânt vindecător. Să ne adresăm lui cu încredere când avem necazuri cu sănătatea noastră trupească, să ii cerem ajutorul şi atunci când suferim de puţina credinţă sau de credinţă îndoielnică, când suferim de comoditate şi mergem din ce în ce mai rar la Biserică, să îl rugăm pe Sfântul Ierarh Haralambie ca să ne izbăvească de toate aceste neputinţe sufleteşti ca să putem cultiva o credinţă puternică, o credinţă mărturisitoare aşa cum mărturisitoare a fost viaţa şi sfârşitul său printro conduită creştină ireproşabilă, prin iubirea şi ajutorarea semenilor noştri ca mărturie vie a iubirii noastre faţă de Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa, potrivit Radio TRINITAS.
La finalul Sfintei Liturghii de la Biserica Flămânda, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul i-a oferit părintelui Petru Moraru distincţia de sachelar, iar părintelui paroh David Pestroiu, Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”, pentru activitatea deosebită desfăşurată atât la biserică, cât şi în cadrul Centrului “Sfântul Haralambie” al Parohiei. Acelaşi ordin, dar şi diplome de onoare au mai fost oferite tuturor celor care au sprijinit biserica.
După Sfânta Liturghie Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul a fost sfinţit centrul educaţional-social „Sfântul Haralambie” al parohiei Flămânda. Centrul are o capacitate de 60 de locuri în regim de grădiniţă şi after school.
În prezent sunt înscrişi 26 de copii după cum a precizat Părintele coordonator David Pestroiu.
„Avem două categorii de beneficiari. Sunt cazurile sociale propriu zise provenind din familii cu probleme şi cu disfuncţii sociale. În al doilea rând avem şi cazuri ale copiilor unor credincioşi care doresc să îi aducă în aceste spaţii ale Bisericii deoarece pun mare preţ pe educaţia creştină şi pe respectul faţă de valorile tradiţionale”, a spus Părintele David Pestroiu coordonatorul centrului educaţional-social Sfântul Haralambie al parohiei bucureştene Flămânda.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4820, Ultimul acces: 2026-09-24 19:24:18