Patriarhul României a luat cuvântul la recepţia de la Institutul Bossey[2016-01-27]Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la recepţia de la Institutul Bossey:Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu ne-a rugat să vorbim în numele tuturor invitaţilor la cina din seara aceasta. În primul rând mulţumim Rev. Dr. Olav Fykse Tveit, Secretarul General al Consiliului Mondial al Bisericilor, pentru invitaţia de-a participa la această cină oferită la Institutul de la Bossey. Acest Institut, fondat în 1946, adică doi ani înainte de crearea Consiliului Mondial al Bisericilor (1948) a avut şi are şi astăzi o semnificaţie deosebită pentru educaţia tinerilor pentru dialog intercreştin, pentru întâlnirile clericilor şi laicilor din toate Bisericile angajate în promovarea unităţii creştine. Printre multele conferinţe, seminarii, întâlniri şi evenimente organizate de Institutul de la Bossey, seminarul de teologie şi spiritualitate ortodoxă a avut o continuitate rodnică. La acest seminar au participat îndeosebi creştini catolici şi protestanţi care au dorit să cunoască mai bine teologia şi spiritualitatea ortodoxă. Oratorii invitaţi să vorbească în timpul lucrărilor acestui seminar au fost teologi ortodocşi foarte cunoscuţi pentru opera lor teologică şi viaţa lor duhovnicească. Timp de opt ani (între 1980-1988) am organizat personal un astfel de seminar în fiecare an, pentru a facilita participanţilor o cunoaştere mai profundă a teologiei şi spiritualităţii ortodoxe. Printre directorii Institutului de la Bossey care au activat înaintea noastră, menţionăm numele profesorului Nikos Nissiotis (din Grecia), iar în prezent pe Părintele Ioan Sauca (din România). În ultimul deceniu mai multe clădiri ale Institutului Ecumenic de la Bossey au fost modernizate pentru a permite o activitate bogată şi variată a Institutului. Mulţi tineri ortodocşi care au studiat la Institutul Ecumenic de la Bossey în ultimii 60 de ani au devenit episcopi (inclusiv actualul Patriarh Ecumenic Bartolomeu), preoţi, profesori şi misionari laici ai Bisericilor Ortodoxe. Pentru toate acestea exprimăm recunoştinţa noastră şi dorim ca lucrarea prezentă şi viitoare a Institutului de la Bossey să fie una bogată şi dinamică pentru binele tuturor Bisericilor. † DANIEL, Patriarhul României Château de Bossey, 26 ianuarie 2016 Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1299, Ultimul acces: 2026-09-21 20:05:52
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1