PS Timotei Prahoveanul: Avem puterea de a fi împreună lucrători cu Hristos[2016-03-13]Făcând referire la ajutorul pe care putem să îl acordăm aproapelui nostru aflat în nevoie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a explicat credincioșilor prezenți duminică, 13 martie 2016, în biserica Parohiei Ciolpani, că noi oamenii avem puterea de a fi împreună lucrători cu Hristos. Ierarhul a mai precizat că dacă reușim să oferim, din ceea ce avem, altora care au nevoie strângem, de fapt, comori în cer.Pentru prima oară după 25 de ani credincioșii Parohiei Ciolpani din Protopopiatul Ilfov Nord s-au bucurat duminica aceasta de prezența unui ierarh în mijlocul comunității. În lăcașul de cult al parohiei, ocrotit de Maica Domnului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Din soborul slujitor a făcut parte și părintele Cristian Burcea, Protoiereul Protopopiatului Ilfov Nord, părintele paroh Cristian Marincea de la Parohia Ciolpani, preoți și diaconi. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit preot pe diaconul Cristian Marincea pe seama paraclisului Centrul de Îngrijire și Asistență Ciolpani. Totodată, 3 elevi din cadrul parohiei, care au obținut rezultate remarcabile la Olimpiada de Religie - faza județeană, au primit daruri din partea părintelui paroh Cristian Marincea. Iertarea lui Dumnezeu este direct proporțională cu iertarea pe care noi o acordăm altora În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit depre importanța iertării celor care ne greșesc, evidențiind faptul că acest aspect al iertării este esențial în viața unui creștin. Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a subliniat faptul că Mântuitorul ne-a îndemnat să iubim și pe cei care nu ne iubesc pe noi, iar Părinții Bisericii ne-au învățat că iertarea lui Dumnezeu este direct proporțională cu iertarea pe care noi o acordăm altora. Avem deci puterea de a fi împreună lucrători cu Hristos Evanghelia de astăzi ne mai vorbește despre comorile pe care le dorim să le avem aproape de noi, a mai precizat Preasfințitul Părinte Timotei arătând că Împărăția Cerurilor este locul unde comorile nu se pierd. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cele mai sigure locuri unde putem pune banii sunt buzunarele săracilor, a suliniat ierarhul. Totodată, Preasfinția Sa a arătat că există multe feluri de a ne agonisi comoară în cer: În primul rând să ne uităm la cel care are mai puțin decât noi. Dacă avem mai multe bucate să oferim și celui care nu are. Dacă avem ceva de băut și vedem pe cineva însetat să ne facem milă de el, dacă cunoaștem pe cineva care tremură de frig și noi avem căldură și haine să îl ajutăm să se încălzească. Avem deci puterea de a fi împreună lucrători cu Hristos. La final, Preasfinția Sa a vizitat Centrul pentru persoane vârstnice și capela parohiei ocrotită de Sfinții Împărați Constantin și Elena, dar și Centrul de Îngrijire și Asistență Ciolpani. *** Centrul de Îngrijire și Asistență Ciolpani a fost înființat în anul 1936 pentru copiii bolnavi de plămâni. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a devenit centru pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, destinație pe care și-a păstrat-o până în prezent. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 862, Ultimul acces: 2026-07-30 19:53:01
|
Timp total: 0.03s...
[]:1