Slujba de târnosire a bisericii din Ulmeni – Maramureș - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujba de târnosire a bisericii din Ulmeni – Maramureș

[2016-05-09]
de Robert Nicolae

IMG_6288
Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oficiat, duminică, 08 mai 2016, de la orele 9:00, slujba de târnosire a noii biserici din orașul Ulmeni, al doilea oraș ca mărime din Protopopiatul Chioarului, Maramureș.
Din soborul clericilor slujitori au făcut parte Părintele Vasile Augustin, vicar eparhial administrativ, Părintele Nicolae Petruș, protopopul Chioarului, Părintele Dumitru Giurgiu, parohul bisericii din Ulmeni, preoți din parohiile orașului și de pe cuprinsul protopopiatului, precum și din alte protopopiate și eparhii, a precizat Andrei Fărcaș.
În cuvântul rostit după slujba de sfințire, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul a vorbit despre importanța și rolul sfințirii unei biserici.
Ne ajută totul în biserică, de la slujba de sfințire, până la cele sfinte, care se vor săvârși de acum și până în veac, într-o biserică sfințită, în care au fost așezate Sfintele Moaște, a fost unsă cu Sfântul și Marele Mir de către Arhiereu, au fost așezați Sfinții Evangheliști în cele patru colțuri ale Sfintei Mese, simbolizând faptul că Evanghelia a ajuns la toată făptura și în toată lumea, chiar dacă nu toți cred. Părticica Sfintelor Moaște simbolizează pe Însuși Hristos, deoarece nu avem părticele din trupul Mântuitorului, pentru că a murit și a Înviat, dar se identifică cu Sfinții Mucenici. Biserica, odată sfințită, este locaș sfânt și nu mai zicem casă de rugăciune sau de adunare, ci zicem sfânta biserică. În biserică toate sunt sfinte: Sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie, Sfântul Altar, Sfântul Potir, Sfintele Veșminte ale preoților, iar când trecem prin fața ei ne facem semnul Sfintei Cruci. Când ne atingem de ele primim o binecuvântare și ne sfințim noi înșine, vindecându-ne de bolile trupești și mai ales sufletești, a spus Preasfinția Sa.
Cu ocazia târnosirii, biserica din Ulmeni a primit trei hramuri: „Sfânta Treime”, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, care este și hramul bisericii vechi, și „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș”, ocrotitorul Eparhiei Maramureșului și Sătmarului.
În continuare, Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă special amenajată în curtea bisericii. Răspunsurile au fost date de corul bisericii, dirijat de Liliana Moldovan și instruit de prof. Georgeta Cedică Robu, precum și de un grup de teologi.
În cuvântul de învățătură, Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a vorbit credincioșilor despre învățăturile ce se desprind din Evanghelia duminicii închinate Sfântului Apostol Toma, despre cea de a șasea arătare a Mântuitorului după Înviere, despre ce înseamnă a fi creștin într-o lume care se desacralizează continuu, precum și despre misiunea tinerilor în lumea de azi.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul a hirotesit iconom stavrofor pe Părintele paroh Dumitru Giurgi pentru lucrarea misionară și jertfelnică în cei 35 de ani de preoție. De asemenea, Preasfinția Sa a oferit Diplome de vrednicie Consiliului Parohial și Comitetului Parohial și Consiliului Județean Maramureș. Fostului parlamentar Nicolae Bud i-a fost oferită cea mai înaltă distincție, „Crucea Voievodală Maramureșean㔠pentru laici și Gramata Episcopală, pentru că a ajutat, de-a lungul timpului, multe biserici în construcție. Primarul Lucian Morar a primit Diploma de vrednicie, pentru ajutorul pe care l-a dat bisericii. Din partea primarului Lucian Morar, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul a primit o placheta „Distincție de excelenț㔠și o diplomă, iar Părintele Dumitru Giurgiu „Distincție de excelență”
Istoric
Piatra de temelie a fost pusă în 29 octombrie 1997, de către Înaltpreasfințitul Părinte Justinian, iar zidirea bisericii s-a realizat între anii 1998-2005. Din 2006, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul a dat binecuvântarea pentru toate lucrările executate. În 2010 a început pictarea bisericii, în tehnica frescă, de către Marcel Pop.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1206, Ultimul acces: 2026-07-31 10:12:27