Întâlnire cu tinerii din Cercul pastoral Bocșa, Protopopiatul Reșița[2016-05-18]de Iulian Dumitrascutinerii si bucuria invierii3 La Berzovia, în Protopopiatul Reșița a avut loc marți, 17 mai 2016, o întâlnire la care au participat aproximativ 60 de copii și tineri, preoți și profesori de religie din cele 22 de parohii care fac parte din Cercul pastoral-misionar Bocșa. Întâlnirea a debutat cu oficierea Acatistului Învierii Domnului în altarul de vară din curtea bisericii, după cum ne-a precizat Diac. Pavel Canea. Părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului, a transmis cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Episcop Lucian. În partea a doua a întâlnirii tinerii au fost împărțiți în zece grupe de lucru, fiecare grup primind o temă pe baza căreia au purtat discuții și, mai apoi, au formulat concluzii pe care le-au prezentat tuturor celor prezenți. Temele dezbătute au fost de mare actualitate și interes pentru tineri: Rolul și locul tinerilor în viața Bisericii, Facebook un mijloc modern de propovăduire a credinței?, Riscul de a fi tânăr ortodox azi; între «rușinea» de a fi ortodox și curajul de a ne mărturisi credința, Fecioria o virtute demodată? sau Divertisment creștin? Există distracție fără alcool, muzică și desfrânare?. S-au dezbătut, de asemenea, teme legate de rolul pe care îl au principalii factori care modelează dezvoltarea religios-morală a tinerilor, respectiv: familia, școala, Biserica, anturajul și internetul, precum și modul cum aceștia pot influența apropierea de valorile morale ale tinerei generații. Ne-am bucurat că a rânduit Dumnezeu să putem fi împreună în rugăciune, dar și în comuniune cu tinerii noștri și ne-am bucurat să vedem interesul lor pentru a cunoaște și a-și însuși un alt stil de viață unul moral și curat, o viață în Hristos, trăită în lumina Evangheliei. Pentru cei mai mulți dintre tinerii prezenți în mare parte din mediul rural, a fost o noutate acest gen de întâlnire, pentru că, iată, tinda Bisericii a devenit loc de rugăciune, loc al învățării, al socializării și al comuniunii, alături de păstorii lor sufletești și de dascălii de la catedră, a subliniat părintele Mihai Ciucur, moderatorul întâlnirii. La final toți cei prezenți au participat la o agapă frățească. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 599, Ultimul acces: 2026-08-05 20:56:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1