Sfințirea Bisericii din Dulcești, jud. Constanța - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sfințirea Bisericii din Dulcești, jud. Constanța

[2016-05-30]
de Gheorghe Anghel

Duminica aceasta (29 mai) a fost mare sărbătoare pentru credincioșii din satul Dulcesti, județul Constanța, unde a fost sfințită Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a săvârșit apoi Sfânta Liturghie, pe un podium în curtea sfântului locaș, informează TRINITAS TV.
Începută în anul 1933, biserica a fost finalizată în anul 1937 și sfințită abia în 1948. În ultima perioada, au fost realizate ample lucrări de reabilitare iar, la interior, biserica a fost pictată pentru prima dată.
Cu prilejul sfințirii, au fost aduse spre cinstire moaștele Sfântului Pantelimon, de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța. La sfârșitul slujbei, pentru sârguința de care a dat dovadă, părintele paroh a fost hirotesit iconom stavrofor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1292, Ultimul acces: 2026-08-05 09:35:48