Bucurie pentru 100 de copii din orașul Pantelimon - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Bucurie pentru 100 de copii din orașul Pantelimon

[2016-06-02]
de Iulian Dumitrascu

IMG_4679 (1)
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului s-au aflat ieri, 01 iunie 2016, la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a Parohiei Acoperământul Maicii Domnului din orașul Pantelimon. Lăcașul de cult a fost locul de întâlnire a copiilor cu prilejul zilei de 1 Iunie. Au venit peste 100 de copii din orașul Pantelimon, Jud. Ilfov, cu vârste de la primele luni până la 7-8 ani, provenind din familii cu posibilități financiare reduse.
Momentul a debutat cu intonarea de copii și părinți a rugăciunilor Tatăl nostru și Înger, îngerașul meu. Apoi, a urmat un scurt program artistic cuprinzând poezii și cântece pregătite pentru cei mici, oferit de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din București.
„Cum ai putea sa te simți în mijlocul a 100 de copii?! Deodată ai degetele mici, baloane agățate de mănă și vocea senină înălțată spre Dumnezeu și spre Îngerul păzitor”, spune Cătălina Pitiș, voluntară.
„Așa a fost în orașul Pantelimon, unde am spus «Tatăl nostru» și «Îngerașul meu» împreună cu peste 100 de copii, apoi ne-am jucat cu baloane, purtând coifuri pe cap. De ziua lor, copiii ne-au chemat la biserică și ne-au dăruit rugăciunea lor ! Așa a fost, de fapt, de 1 iunie”, continuă Alina Andreescu, voluntară.
Lorena Dorobanțu, voluntar, ne-a precizat c㠄a fost o acțiune frumoasă ce trebuie repetată. M-am bucurat enorm că mi s-a oferit ocazia să mă pot implica și să pot aduce zâmbete pe fețele copilașilor și ale părinților. Doamne ajută!”.
Părintele Constantin Rotaru, Parohul Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din orașul Pantelimon, a subliniat că trebuie să acordăm permanent copiilor o importanță deosebită.
„Fiecare prilej de a ne sărbători, a ne bucura copiii și de a ne aminti de copilul din noi este un moment în care împlinim cuvântul Mântuitorului: «Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor!». Astăzi, în micuța noastră biserică parohială, am simțit bucuria de a fi cu îngerii în Împărăția lui Dumnezeu. Neobosiții voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului i-au făcut pe acești copii să se simtă pentru o zi ceea ce ar trebui permanentizat în Biserica noastră, și anume, importanța deosebită pe care trebuie să o acordăm copiilor noștri nu într-o zi anume, ci în fiecare clipă a vieții noastre !”.
La final, copiii au primit daruri din partea voluntarilor. De asemenea, a fost semnat un protocol de colaborare în domeniul incluziunii sociale între Serviciul public Local de Asistență Socială din cadrul Primăriei Pantelimon și Parohia Acoperământul Maicii Domnului din același oraș, semnat de doamna Irina Ghinet, șef serviciu, și Pr. paroh Constantin Rotaru.
Această acțiune a fost posibilă cu sprijinul Carrefour România.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 739, Ultimul acces: 2026-08-03 21:44:22