Mănăstirea Piatra Scrisă își va sărbători hramul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mănăstirea Piatra Scrisă își va sărbători hramul

[2016-06-23]
de Gheorghe Anghel

În Duminica Tuturor Sfinților, 26 iunie 2016, Mănăstirea Piatra Scrisă din județul Caraș-Severin își va sărbători hramul. Cu acest prilej Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în foișorul de vară din incinta mănăstirii, informează diac. Pavel Canea de la Biroul de Presă al Eparhiei.
Mănăstirea care atrage atât prin locul în care este amplasată, cât mai ales prin icoana pictată direct pe stâncă reprezintă pentru călători și pelerini un izvor de bucurie și nădejde, precum și un popas de reculegere și recunoștință adusă lui Dumnezeu. Așezământul monahal a luat ființă pe un loc rânduit de Dumnezeu, deoarece tradiția locală leagă începuturile acestei mănăstiri de găsirea unei icoane zugrăvite pe stâncă, a precizat diac. Pavel Canea.
Prima mențiune documentară, sigura despre Piatra Scrisă, apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecut㠄Stânca Sfintei Treimi”. Icoana a fost găsită în timpul lucrărilor la calea ferată ce urma să lege Caransebeșul de Orșova, ea putând fi văzută și astăzi pe stânca negricioasă. Noua biserică a mănăstirii a fost târnosită în anul 2008, de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului, la hramul așezământului monahal.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 8170, Ultimul acces: 2026-08-04 11:40:29