Festivalul Corul Timotei Popovici-110 ani de existență la Sibiu[2016-06-21]de Gheorghe AnghelȘapte ansambluri corale din Transilvania au oferit publicului sibian o seară muzicală aparte, un eveniment aniversar dedicat împlinirii celor 110 ani de la înființarea corului Timotei Popovici al Catedralei mitropolitane din Sibiu. Festivalul coral a avut loc luni, 20 iunie, încheind manifestările de la hramul Catedralei mitropolitane din cetatea transilvană, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. Festivalul Corul Timotei Popovici-110 ani de existență a făcut parte din evenimentele aniversare din acest an dedicate prestigiosului cor al Catedralei mitropolitane din Sibiu. În urmă cu 110 ani, la sfințirea locașului de cult, se înființa și corul care poartă astăzi numele fondatorului său. Corul de la Sibiu a căpătat de-a lungul timpului un prestigiu național și internațional, prin evenimentele la care a participat și mai ales prin repertoriul vast și dirijorii de renume. Alături de corul sărbătorit anul acesta, la festivalul de la praznicul Sfintei Treimi au participat Corul Caedonia din Sibiu, dirijat de prof. Florin Soare, Corul Apullum al Seminarului Teologic Ortodox din Alba Iulia și Corul Reîntregirea al Protopopiatului Alba Iulia, dirijate de pr. Nicolae Topârcean, Corul Lumină lină al Catedralei episcopale din Zalău, dirijat de Ciprian Ghiurco, Corul Anastasis al Catedralei episcopale din Deva, dirijat de Paul Kladni, Corul Sfinții Arhangheli al Catedralei din Mediaș și Corul Protopopiatului Mediaș, dirijate de prof. Ovidiu Moldovan. La festival au fost prezenți decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, consilierul cultural de la Arhiepiscopia Sibiului, lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, protopopul de Mediaș, Ovidiu Găban, preoți, studenți și numeroși credincioși. Binecuvântează Doamne, România Fiecare formație corală a interpretat mai multe cântări religioase armonizate, iar dirijorii au primit diploma de participare și flori. La final, toate corurile au interpretat împreună cântarea Binecuvântează Doamne, România și au încântat audiența prin emoțiile transmise. Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să încheiem și această zi aniversară, o zi de bucurie pentru Catedrala «Sfânta Treime» din Sibiu și pentru corala noastră care aniversează 110 ani de existență. Această aniversare am împlinit-o într-un cadru festiv, într-un festival coral aniversar, inclus într-un proiect ce a cuprins mai multe evenimente în acest an. Acest proiect a fost posibil datorită cofinanțării autorităților locale și a mai multor sponsori și parteneri ai noștri. Am avut ocazia în această seară să fim încântați de câteva prestigioase coruri din Mitropolia Ardealului. Am încheiat în răsunet de muzică și de slavă adusă lui Dumnezeu. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne învrednicească să organizăm cât mai multe acțiuni spre slava lui și a sfintei noastre Biserici, ne-a spus dirijorul Corului Timotei Popovici din Sibiu și organizator al festivalului, diac. Dan Alexandru Streza. Corul Timotei Popovici al Catedralei mitropolitane din Sibiu a mai susținut duminică, 19 iulie, un concert aniversar pe scena de pe lacul din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, iar luna trecută au avut loc două evenimente deosebite la Caterala mitropolitană, un parteneriat cu orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu și cu ansamblul coral Apullum din Alba Iulia, prin care s-a pus în scenă Oratoriul de Paști al lui Paul Constantinescu și un concert în parteneriat cu ansamblul coral Branko din Niș-Serbia. Anul acesta vor mai avea loc și alte moment aniversare, amintind aici concertul de colinde în care mai mulți coriști vor interpreta solo mai multe piese muzicale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 568, Ultimul acces: 2026-08-03 14:47:37
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1