Târnosire de biserică în Sighetu Marmației[2016-06-28]de Iulian DumitrascuIMG_4567 Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oficiat duminică, 26 iunie 2016, slujba de târnosire a bisericii cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Sighetu Marmației, situată la Locul Târgului, după cum ne-a precizat Andrei Fărcaș. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a dat și al doilea hram sfântului locaș de închinare, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, pentru că 2016 a fost declarat de Patriarhia Română An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Slujba târnosirii a fost urmată de Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată în Altarul de Vară. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii. În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit credincioșilor despre ce înseamnă Duminica Tuturor Sfinților, cine sunt Toți Sfinții, despre Duminica Sfinților Români, care se sărbătorește duminica viitoare, în 03 iulie, dar și despre cum putem dobândi mântuirea, ce înseamnă Duhul Sfânt și de la cine vine, ce înseamnă Biserica lui Hristos, când și cum a luat ființă. În încheiere, după Sfânta Liturghie, i-a conferit preotului Sorin Gheorghe Tomoiagă, pentru activitatea sa pastoral-misionară, în semn de apreciere și prețuire, o bederniță și Gramata Episcopală, preotului Gheorghe Tomoiagă senior, la împlinirea a 80 de ani de viață, în 26 iunie, și 57 de ani de slujire preoțească, o Gramată Episcopală și Diplome de vrednicie Consiliului și Comitetului parohial, Consiliului Local și binefăcătorilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1150, Ultimul acces: 2026-08-04 02:53:29
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1