Hramul Mănăstirii Cârțișoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Hramul Mănăstirii Cârțișoara

[2016-07-01]
de Gheorghe Anghel

La sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel (miercuri, 29 iunie 2016), Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cârțișoara, județul Sibiu, informează site-ul oficial al Eparhiei. În această zi de sărbătoare așezământul monahal și-a serbat hramul. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte și: duhovnicul mănăstirii, arhimandritul Dimitrie Papacioc, protopopul de Făgăraș 2, Ion Tărcuță, precum și alți slujitori ai sfintelor altare.
Credincioșii din satele apropiate de mănăstirea situată la poalele Munților Făgăraș, au participat în număr mare la hramul mănăstirii și au primit binecuvântarea arhierească. Mulți dintre credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la mănăstire, conduse de maica stareță, monahia Siluana Ciupitu. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Marian Ioan Iaru a fost hirotonit diacon.
Misiunea apostolică
În cuvântul de învățătură, IPS Laurențiu a vorbit credincioșilor despre cei doi Sfinți Apostoli sărbătoriți în 29 iunie, modele de apostolat și de misiune pentru întreaga creștinătate. Ierarhul a prezentat pe larg viețile celor doi Sfinți Apostoli și misiunea lor în lume, teologia și scrierile lor.
Viața celor doi sfinți este cunoscută de noi. Ei sunt cinstiți ca Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, ca cei care au împlinit slujirea vestirii Evangheliei. Sfântul Apostol Petru, fiind cel mai în vârstă dintre Apostoli, a intervenit în numele tuturor ucenicilor pentru a face o mărturie pe care Sfânta Evanghelie de astăzi ne-o descoperă nouă. Au fost întrebați ucenicii de către Mântuitorul cine zic oamenii că este El, Fiul Omului. Luând curaj cel mai în vârstă dintre Apostoli a făcut o mărturisire care stă la temelia Bisericii noastre: <<Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu>> (…). Sfântul Apostol Pavel a fost chemat de Dumnezeu să împlinească și să desăvârșească lucrarea apostoliei. A fost un om învățat, avea cetățenie romană și din zelul lui față de Dumnezeu pe care nu-L cunoscuse decât din cărțile Vechiului Testament, a cerut scrisori ca să meargă în Damasc și să-i prigonească pe creștini, pe care îi considera îndepărtați de la învățătura transmisă de Dumnezeu prin Avraam. Pe drumul spre Damasc a intervenit minunea care stă la temelia noii sale vieți. El se numea Saul din Tars, a stat și a păzit hainele primului martir creștin, Sfântul Ștefan. L-a ales Hristos prin minunea convertirii sale pe drumul Damascului. Dumnezeu i-a descoperit noua sa cale și a primit misiunea de a vesti Cuvântul la neamuri, adică la popoarele păgâne, a spus ierarhul.
La final, părintele Dimitrie Papacioc i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă peste obștea monahală și credincioși în ziua hramului. Părintele arhimandrit i-a oferit ierarhului în dar o bederniță cu icoana Sfintei Treimi.
Mănăstirea “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cârțișoara a fost reînființată în 1990 pe locul unui vechi schit ridicat în jurul anului 1400, prin purtarea de grijă a domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân. De-a lungul anilor au fost ridicate biserica și anexele, iar în prezent obștea monahală numără 20 de maici.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1796, Ultimul acces: 2026-08-06 11:49:17