Latifundiarul Pimen atacă legea vânzării terenurilor la străini: Curată trădare de țară, dispreț total față de eroii neamului (Adevarul.ro)[2016-07-12]Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a condamnat în termeni duri una dintre legile privitoare la trecerea în proprietate privată a unor terenuri din patrimoniul statului român, în condițiile în care eparhia pe care o conduce administrează 10.000 de hectare de pădure și încearcă de 14 ani să obțină în Bucovina alte 166.000 de hectare de pădure.Înalt Preasfințitul Pimen Suceveanul (86 de ani), Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a făcut o declarație controversată duminică, 10 iulie, la Mănăstirea Putna. Ierarhul ortodox a condamnat în termeni categorici statul român pentru legea vânzării de terenuri străinilor, în condițiile în care eparhia pe care o conduce încearcă de peste 10 ani să obțină, în baza legilor care reglementează retrocedările, păduri în Suceava echivalente cu 20% din suprafața județului. Câteva sute de credincioși creștin-ortodocși au participat la sărbătorirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna și au ascultat declarația liderului bisericesc. A fost oficiată o slujbă, în fața celei mai cunoscute ctitorii bisericești a voievodului Ștefan cel Mare. La serviciul religios au luat parte 55 de preoți, în frunte cu ÎPS Pimen. Ca părinte duhovnicesc, adresez tinerilor îndemnul: citiți cât mai mult din publicistica lui Mihai Eminescu! Veți găsi aceste pagini publicate sub formă de broșuri și la biblioteca fiecărei parohii și mănăstiri din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Îndreptați-vă pașii și inimile cât mai des spre Putna. Acolo vă veți întâlni și cu Mihai Eminescu, cel care ni l-a înfățișat pe Stefan cel Mare ca model de trăire a virtuților creștinești și patriotice. Să citiți cu glas sau în șoaptă, în fața bustului său, poezia «Doina», numită de un bun român «o rugăciune» și veți înțelege cel mai bine, când veți ajunge în Parlament sau în Guvern, cum să conduceți țara. Veți înțelege cât de mult au greșit parlamentarii de azi, dând legea vânzării de terenuri străinilor. Au fost înstrăinate peste două milioane de hectare curată trădare de țară, dispreț total față de eroii neamului care și-au dat viața pe câmpurile de luptă pentru apărarea pământului țării, sfințindu-l cu sângele lor, spus ÎPS Pimen, la finalul slujbei religioase. 14 ani de luptă în instanță pentru 166.000 de hectare de pădure ÎPS Pimen probabil a uitat de faptul că de 14 ani de zile duce o luptă cu statul român, prin care solicită 166.000 de hectare de pădure în Bucovina, întindere echivalentă cu 20% din suprafața județului Suceava. Arhiepiscopia condusă de ÎPS Pimen are în administrare nu mai puțin de 10.000 de hectare de pădure, valoare de piață a fondului forestier fiind estimată la aproximativ 100 de milioane de euro. În urmă cu mai bine de un an de zile ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție instanța supremă a României, o contestație în anulare în dosarul Fondului Bisericesc. Cererea a fost respinsă, dar bătălia pentru cele 166.000 de hectare de pădure din Suceava, solicitate în instanță Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), nu s-a terminat. La Curtea de Apel Cluj, a fost depusă recent o nouă solicitare a FBORB Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin care, în calitate de revizuent reclamant, cere revizuirea hotărârii rămase definitive prin care fundația nu a fost împroprietărită, cum se dorea, cu un teren echivalent cu 20% din suprafața județului Suceava. La jumătatea lunii ianuarie a anului 2015, FBORB, reprezentată legal prin ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a depus o cerere de Contestație în Anulare, împotriva deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) de menținere ca definitivă a soluției date de Curtea de Apel Cluj prin care pădurile revendicate de FBORB rămân în proprietatea statului. De-a lungul timpului, ÎPS Pimen, spionul Securității în SUA, Germania și Israel, precum și turnător la Mănăstirea Putna a avut tot felul de declarații care mai de care mai ieșite din comun. În vara anului 2013, Arhiepiscolul Sucevei a lăudat declarația antigay a deputatului Ștefan Alexandru Băișanu, care s-a poziționat împotriva celor care confundă fundulețul cu fericirea, el precizând că familia creștină, care este nucleul societății, poate fi distrusă de căsătoria unui bărbat cu un alt bărbat. În aceeași vară, ÎPS Pimen a avut un discurs dur la adresa Uniunii Europene spunând că e mai rău în România aflată în UE decât pe vremea comunismului. Era rău în timpul regimului comunist ateu. Mai rău în timpul acestui regim, Uniunea Europeană, declara la acea vreme ÎPS Pimen. La sfârșitul anului 2014, Arhiepiscolul Sucevei și Rădăuților a criticat decizia prin care religia a fost eliminată dintre disciplinele studiate în mod obligatoriu în școlile din sistemul public de educație. Scoaterea religiei din școli este un atentat la ființa națională, la credința neamului, ofensă adusă maiestății divine, a spus ÎPS Pimen. Nici educația pentru sănătate din programa școlară nu a scăpat de criticile Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, acesta considerând că promovează și încurajează păcatul desfrânării. Vedem că astăzi elevii în școală, pe lângă cunoștințele folositoare lor și societății, primesc și învățături nesănătoase pentru viața lor, la vârsta lor necoaptă, învățături cu titlul Educația pentru sănătate, educație care în realitate promovează, încurajează păcatul desfrânării, lucru care nu se întâmplă în școala niciunei altei religii necreștine, transmitea ÎPS Pimen în primăvara anului trecut. Autor: Dănuț Zuzeac Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 629, Ultimul acces: 2026-08-06 10:35:26
|
Timp total: 0.03s...
[]:1