Se solicită organizarea unui referendum privind protejarea căsătoriei și a familiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Se solicită organizarea unui referendum privind protejarea căsătoriei și a familiei

[2016-07-20]
Comitetul de Inițiativă pentru promovarea inițiativei cetățenilor de revizuire a Constituției României, împreună cu Coaliția pentru Familie, salută decizia unanimă de miercuri, 20 iulie, a Curții Constituționale. Curtea a hotărât că propunerea legislativă, susținută prin semnătură de 3 milioane de cetățeni cu drept de vot ai României, prin care se dorește ridicarea la rang de principiu constituțional a definiției căsătoriei din Codul Civil, îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
În condițiile eliminării oricăror obstacole de constituționalitate, legalitate și procedură, responsabilitatea care revine Parlamentului României nu poate fi în nici un fel eludată. Inițiatorii propunerii de revizuire solicită Senatului și Camerei Deputaților să dezbată și să adopte în procedură de urgență proiectul de lege, în așa fel încât referendumul de revizuire să poată fi organizat la data alegerilor generale din 2016.
Considerăm că decizia Curții este firească și este o victorie a democrației autentice asupra ideologiei. Demersul nostru este unul democratic, întrucât legile, inclusiv Constituția, trebuie să fie consistente cu valorile majorității cetățenilor. De asemenea, propunerea de revizuire este conformă cu obligațiile internaționale asumate de România, în special cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, care protejează familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie.
Căsătoria și Familia sunt realități obiective, firești, verificate istoric, din care derivă definiția lor legală: dreptul de a se căsători este un drept comun al bărbatului și al femeii care pot întemeia în mod natural o familie, cu scopul nașterii și creșterii de copii. Astfel, Familia este fundația societății umane și a civilizației. Este un adevăr simplu și universal, fără de care "binele comun" nu poate fi conceput. (Mihai Gheorghiu, președintele Comitetului de Inițiativă)
(Sursa: vedeți aici)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 586, Ultimul acces: 2026-08-07 16:52:28