04 ani de la nașterea părintelui Nicolae Steinhardt: Am intrat în închisoare orb și ies cu ochii deschiși[2016-07-29]de Gheorghe Anghelsteinhardt_nicolae_2 Străduindu-ne a ierta și învățându-ne a practica și iertarea sub formele ei mai subtile (pe cei cărora le-am greșit noi, pe noi înșine după ce ne-am căit cu adevărat), ne apropiem de înțelegerea iertării divine, sunt cuvintele părintelui Nicolae Steinhardt, părinte care a învățat ce înseamnă iertarea în închisorile comuniste. Vineri, 29 iulie 2016, se împlinesc 104 de ani de la nașterea acestuia, figură emblematică a Bisericii noastre. Eseistul, criticul literar, juristul, publicistul și scriitorul român a fost botezat în închisoarea de la Jilava (15 martie 1960) de către ieromonahul Mina Dobzeu. Eliberat în august 1964, a intrat mai târziu în monahism la Mănăstirea Rohia (16 august 1980) primind numele Nicolae. Născut pe 29 iulie 1912, într-o familie evreiască, a fost fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt. Între anii 19191929 a urmat cursurile școlii primare și ale liceului Spiru Haret, printre colegii de aici numărându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu. Este autorul cărții Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 747, Ultimul acces: 2026-08-08 06:06:20
|
Timp total: 0.04s...
[]:1