Slujba Sfântului Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujba Sfântului Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului

[2016-07-28]
de Andrei Pau

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut recent Slujba Sfântului Ierarh Bretanion Episcopul Tomisului, sărbătorit la 25 ianuarie. Volumul cuprinde slujbele Vecerniei, Utreniei și a Sfintei Liturghii.
Sfântul Bretanion (sau Vetranion) a fost episcop de Tomis (Constanța de astăzi), în Dobrogea, și s-a făcut cunoscut mai ales datorită luptei sale împotriva ereziei ariene. În vremea aceea, împăratul Valens (364-378) cerceta episcopii, pentru a-i atrage la arianism. Ajuns și la Tomis, pe când se îndrepta spre biserica orașului însoțit de popor mult, a fost întâmpinat de Sfântul Bretanion, care îl aștepta împreună cu clerul și cu poporul ortodox în biserică, și care l-a înfruntat, spunându-i că nu este decât un crez, cel de la Niceea. Împăratul a încercat la rândul său să-l înfrunte pe fericitul Bretanion, dar acesta, ieșind din biserică împreună cu preoții, a mers într-alt loc pentru a săvârși Liturghia. Poporul, urmând episcopului, l-a lăsat pe împărat singur cu alaiul său. Supărat de aceasta, Valens a poruncit ca episcopul Bretanion să fie închis și trimis în exil, însă, la împotrivirea poporului, a fost eliberat. Sfântul Bretanion era sprijinit în lucrarea sa de povețele și exemplul Sfântului Vasile cel Mare, la cererea căruia a trimis în Capadocia moaștele Sfântului Sava de Buzău, care pătimise pentru Hristos în anul 372. Bine povățuind poporul dobrogean, Sfântul Bretanion s-a mutat către Domnul în jurul anului 380, fiind urmat în scaun de Fericitul Gherontie, care avea să fie unul dintre Sfinții Părinți de la al doilea Sinod a toată lumea din Constantinopol, din anul 381.
Citește viața Sfântului aici.
Cartea poate fi achiziționată de la Librăria Cărților Bisericești (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Krețulescu), Galeriile Cuvântul Vieții (Calea Victoriei, Nr.28), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1) sau prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 625, Ultimul acces: 2026-08-07 17:50:24