Slujire arhierească la hramul istoric al Mănăstirii Lainici, jud. Gorj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujire arhierească la hramul istoric al Mănăstirii Lainici, jud. Gorj

[2016-08-09]
de Andrei Pau

lainici 3
Sute de credincioși au participat, în data de 06 august 2016, la hramul istoric al Mănăstirii Lainici. Cu această ocazie, Înaltpreafințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei și Înaltpreafințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, au oficiat Sfânta Liturghie, notează site-ul oficial al Mitropoliei Olteniei.
În cadrul cuvântului de învățătură, Mitropolitul Olteniei a evidențiat importanța teologică a praznicului.
Trebuie să gândim din punct de vedere duhovnicesc că Mântuitorul Iisus Hristos, pe tot parcursul acestui drum până în vârful muntelui, i-a înălțat din treaptă în treaptă pe Sfinții Apostoli, astfel ei au reușit șă înțeleagă cu adevărat această minune dumnezeiască. Lăsând grija lumească, Apostolii au putut percepe sensul și semnificația Schimbării la Față a Domnului, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.
Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, ca hram al Mănăstirii Lainici, se leagă mai mult de istoria Schitului Locurele (așezământ poziționat la aproximativ 5 km de Mănăstirea Lainici). Aici a fost inițial serbat praznicul Schimbării la Față, dar cu timpul, hramul Schitului Locurele a fost adoptat și de Mănăstirea Lainici. Sărbătoarea a fost statornicită ca hram al acestui schit la data de 6 august 1860, când locașul de închinare a fost sfințit de Sfântul Calinic de la Cernica, pe atunci Episcop de Râmnic. Schitul a fost ctitorit de călugării Luca și Cleopa.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 14911, Ultimul acces: 2026-08-08 16:15:27