Cuvântul Înaltpreasfințitului Nicolae cu prilejul ceremoniei de ridicare în demnitatea de Mitropolit[2016-10-30]de Andrei Paudsc_1520 Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfințiți și Preasfințiți Părinți, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Domnule consilier prezidențial, Domnule secretar de stat, Onorați invitați, Iubiți credincioși și credincioase, Primele gânduri pe care aș dori să vi le împărtășesc în aceste momente solemne sunt cele de recunoștință către Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui și pentru chemarea mea la o slujire înnoită a românilor ortodocși din America. Acum 14 ani am fost chemat la slujirea de Arhiepiscop, hirotonit și întronizat la Montreal prin mâna fericitului întru adormire Părinte Patriarh Teoctist, în prezența ierarhilor delegați ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar și a ierarhilor, preoților și credincioșilor de pe continentul american reprezentând Arhiepiscopia noastră și alte Biserici Ortodoxe. Chemarea de astăzi adresată de Sfântul Sinod prin glasul Întâistătătorului ei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, este înnoirea aceleia de acum 14 ani prin ridicarea la demnitatea de Mitropolit al românilor ortodocși din cele două Americi. Ortodoxia a fost vestită în America prin misiunea călugărilor ruși de la mănăstirea Valaam ajunși în Alaska în 1794. Misionari ca Sfântul Gherman sau Sfinții Inochentie și Tihon, Mitropoliți ai Moscovei, și mărturisitori cu prețul vieții ai Ortodoxiei, ca Sfântul Iuvenalie sau Sfântul Petru Aleutul, au luminat locuitorii Alaskăi prin cuvântul Evangheliei propovăduit în diferite dialecte, au botezat și au adus la dreapta credință mulțime de localnici. Mai apoi, Ortodoxia a coborât pe continentul american, la mulțimea americanilor convertiți adăugându-se curând imigranți sosiți din țările ortodoxe ale Europei și Orientului Mijlociu. Istoria românilor-americani a început în jurul anului 1895 prin valul de emigrări masive în special din Transilvania, Bucovina și Banat, teritorii românești ce se aflau atunci sub stăpânire austro-ungară. Putem vorbi de mai multe valuri ale imigrației românilor în America, cea a pionierilor căutând un trai mai bun (1895-1924), cea a devenirii întru români-americani (1924-1948), cea a exilului anticomunist (1949-1989) și ultima, cea după căderea comunismului în România. Demersurile pentru construirea primei biserici românești de pe continentul american au fost începute în 1901 prin cumpărarea unui lot de 40 de acri în Boian, Alberta, Canada de către emigranții români originari din Boianul Bucovinei. Biserica a fost ridicată în următorii ani și sfințită în 1905. în anul 1902 a fost înființată Parohia Ortodoxă Română din Regina, Saskatchewan, Canada, având hramul Sfântul Nicolae, iar în 1904, românii din Cleveland, Ohio au hotărât să întemeieze prima Parohie Ortodoxă Română din Statele Unite, cu hramul Sfânta Maria. A urmat o perioadă de intensă organizare bisericească a românilor ortodocși din America culminând cu înființarea Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America și Canada la Congresul din aprilie 1929 de la parohia Sfântul Gheorghe din Detroit. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat la 1 noiembrie 1930 înființarea acestei Episcopii. Se cuvine să amintesc aici slujirea jertfelnică a celor 3 ierarhi ai Episcopiei, devenită Arhiepiscopie în anul 1973: Episcopul Policarp Morușca (1935-1939), Episcopul Andrei Moldovanu (1950-1963) și Arhiepiscopul Victorin Ursache (1966- 2001). În vremuri tulburi, de instabilitate politică și socială, cei trei ierarhi au împlinit o misiune sfântă de organizare a vieții religioase a românilor ortodocși din America, de păstrare a relațiilor cu Biserica Mamă, Biserica Ortodoxă Română, de cultivare a dialogului inter-ortodox și inter-creștin pe pământ american. Nu putem uita perioada de adâncă tulburare produsă de instalarea regimului comunist în România care a condus la absența unui ierarh român în America între anii 1939-1950, la divergențe profunde între preoți și credincioși privind viitorul organizării Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America și Canada până la scindarea acesteia în două Episcopii. Timpul nu a vindecat această rană pe trupul Ortodoxiei românești din America până astăzi, deși cauza politică care a provocat această dezbinare a dispărut acum 26 de ani. Istoria de peste 100 de ani a Ortodoxiei românești în America ne îndeamnă să luăm aminte la misiunea la care suntem chemați astăzi, ierarhi, preoți și credincioși. În urmă cu mai mulți ani, Arhiepiscopia purta în chiar numele ei titlul de Misionară. Acest titlu proclama o evidență, aceea a chemării misionare a Arhiepiscopiei, chemare reînnoită astăzi prin ridicarea la rang de Mitropolie. Vorbind despre misiunea noastră pe pământ american, este potrivit să păstrăm în minte cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate creștinilor din Corint: Iar cuvântul meu și propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înțelepciunii omenești, ci în adeverirea Duhului și a puterii, pentru ca credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu (1 Cor 2,4-5). Identificăm aici un principiu al misiunii creștine, acela al recunoașterii puterii lui Dumnezeu la lucru în persoana misionarului și al smereniei sale că cele propovăduite vin de la Dumnezeu, nu sunt rodul reflecției umane, înțelegerea chemării noastre misionare este descoperită de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: nu în cuvinte meșteșugite, nici în înțelepciunea omenească să ne punem nădejdea, ci să ne facem descoperitori ai înțelepciunii lui Dumnezeu. în acestea ne arătăm primitori ai Duhului lui Dumnezeu și grăitori ai înțelepciunii Lui, iarăși după cuvintele Sf. Pavel: Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaștem cele dăruite nouă de Dumnezeu; pe care le și grăim, dar nu în cuvinte învățate din înțelepciunea omenească, ci în cuvinte învățate de la Duhul Sfanț (I Cor 2,12-13). Dar această înțelepciune o vestim lumii acesteia. Dacă ne dorim purtători ai Duhului, trebuie să discernem și alt duh, cel al lumii și al vremii. Iar lumea în care trăim este cuprinsă și adânc tulburată de un duh străin de creștinism, viclean și stăruitor în a-1 îndepărta pe om de Dumnezeu până la a nega orice influență a lui Dumnezeu în lume și, ca urmare, a falsifica orice valoare care are legătură cu Dumnezeu. Ceea ce până nu demult era respectat ca și valoare a lumii și a societății, acum este pus sub semnul întrebării pentru a fi înlocuit cu alte așa zise valori. Vorbim aici de apărarea vieții, de familie, de educația copiilor, de respect pentru semen, de dragoste de frate și de neam. În această lume a cultului înstrăinării de Dumnezeu trebuie să fim vestitori ai cultului care se cuvine Dumnezeului adevărat și să demascăm falsele închinări. Care sunt mijloacele acestei misiuni? Lumii care îl alungă pe Dumnezeu trebuie să îi vestim pogorârea lui Dumnezeu la lume, în creația Sa. Aceasta vestire se referă la întruparea Fiului lui Dumnezeu și la șansa oferită omului de a deveni ca Dumnezeu, de a se îndumnezei. Lumii străine de Hristos, Dumnezeu întrupat, trebuie să îi vestim învățătura ortodoxă despre unirea cu Hristos în sfintele taine, despre părtășia la strălucirea dumnezeiască a Fiului, după cuvintele lui Nicolae Cabasila. Prima preocupare a fiecărui slujitor este să împlinească cât mai fidel rânduiala ortodoxă a slujbelor, iar prima grijă a fiecărui credincios este să participe la aceste slujbe. Viața liturgică a parohiilor se continuă și dincolo de cadrul predicii de la Sfânta Liturghie și alte taine prin lecții de catehism și de studiu biblic pentru toți credincioșii. Educația religioasă a copiilor, tinerilor și adulților a fost preocuparea principală a Arhiepiscopiei noastre în ultimii ani și va rămâne cea a Mitropoliei care se naște astăzi. Vorbind de educația tinerilor, cred că trebuie să recunoaștem complexitatea abordării acestei teme. Constatăm că duhul vremii este acela al izolării, al lipsei sau puținei comunicări personale. Copii și tinerii noștri petrec mult timp la computer și mult prea puțin la activități împreună cu cei din generația lor la Biserică. Avem nevoie de un efort deosebit să învățăm cu toții, ierarhi, preoți, profesori de religie, părinți, cum să ne adresăm tinerilor și cum să îi ajutăm să înțeleagă și să trăiască credința ortodoxă. De acest efort depinde modul cum tinerii noștri vor continua să rămână ortodocși, să își trăiască credința atunci când vor pleca din casa părintească și biserica unde au crescut pentru a merge la universitate și mai apoi pentru a-și rândui viața de familie. Educația creștină serioasă primită în familie și biserică este darul cel mai de preț pe care îl putem face copiilor noștri pentru a-i pregăti pentru lumea în care trăim. Iar dacă am vorbit de copii și de tineri, se cuvine să ne aplecăm cu aceeași seriozitate și asupra educației adulților. Pentru familiile tinere cu copii, trebuie să învățăm să răspundem la întrebările complicate privind familia creștină, viața și apărarea ei din pântecele mamei, aducerea pe lume a copiilor cu toate provocările lumii contemporane, creșterea și educația copiilor în familie și în Biserică. Dacă vorbim de credincioși adulți, în familie sau singuri, trebuie să ne aplecăm cu luare aminte asupra problemelor lor, de la cele de integrare în societate, trecând prin ispitele lumii modeme ale însingurării și neîmplinirii, până la cele legate de sfârșitul vieții și pregătirea pentru veșnicie. Misiunea Mitropoliei noastre din America se arată complicată, dificilă și delicată, implicând o mare responsabilitate, dar și un simț al nădejdii creștine în ajutorul lui Dumnezeu pentru împlinirea ei. Putem să ne întoarcem aici la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel nici cel ce sădește nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească (1 Cor. 3, 6-7). Numai această conștiință a împreunei noastre lucrări cu Dumnezeu ne poate întări în această misiune. În acest moment binecuvântat al chemării mele la slujirea de Mitropolit al românilor ortodocși din America gândul meu se îndreaptă către preoții și credincioșii noștri din America, reprezentați aici de Preasfințitul Părinte Ioan Casian și patru preoți cu responsabilități în Arhiepiscopie. Tuturor Ie adresez cuvânt părintesc îndemnându-i la rugăciune și împreună lucrare. Îi îndemn să ne rugăm unii pentru alții pentru a ne întări Dumnezeu în misiunea noastră pentru românii din cele două Americi care își mai așteaptă încă păstorii și altarele la care să se închine. Să ne rugăm unii pentru alții pentru a ne lumina Dumnezeu în creșterea și educarea copiilor și tinerilor noștri. Să ne rugăm unii pentru alții ca Dumnezeu să ne păzească în dreapta credință, vrednici mărturisitori ai Tradiției adevărate a Bisericii Ortodoxe. Să ne rugăm împreună pentru viitorul în unitate al tuturor creștinilor ortodocși din America. Și mai cu seamă să continuăm să ne rugăm pentru unitatea românilor ortodocși din America. Ridicarea Arhiepiscopiei la rang de Mitropolie este împlinirea unui gând mai vechi pentru o mai bună organizare a ortodocșilor români risipiți nu pe un continent, ci pe mai multe, căci SUA și Canada nu sunt doar două țări ci, după mărime, sunt două continente, la care se adaugă și cel sud-american. Mitropolia noastră oferă acum cadrul administrativ bisericesc potrivit pentru unitate a tuturor românilor ortodocși prin cuprinderea mai multor eparhii. Pentru împlinirea acestei misiuni sfinte aduc ca rugăciune către Domnul cuvintele Episcopului Policarp Morușca, misionarul și vizionarul: Așa Doamne, împărate, Iisuse Hristoase, dăruiește-mi mie putere să pot revărsa stropi de rouă peste sufletele arse de amarul înstrăinării; din flacăra credinței mele să pot aprinde candela sufletelor, să se simtă toți una cu Biserica mamă și cu sufletul Neamului românesc, același aici și pretutindeni Preafericirea Voastră, iubiți frați întru Hristos, În aceste momente de reînnoită chemare la misiune, îl rog pe Bunul Dumnezeu și-I cer cu umilință să mă călăuzească spre împlinirea acestei misiuni. În rugăciunile mele, cer mila și ajutorul Maicii Domnului și mă încredințez mijlocirilor Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul meu, și a Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii Catedralei noastre din Chicago. Mă încredințez, de asemenea, rugăciunilor Preafericirii Voastre și tuturor părinților Mitropoliți, Arhiepiscopi și Episcopi, membrii ai Sfântului Sinod, precum și tuturor slujitorilor sfintelor altare și fraților ortodocși români cerându-le cu smerenie să nu îi uite pe cei aflați departe, dincolo de ocean. Aduc cuvânt de mulțumire Preafericirii Voastre pentru dragostea părintească arătată față de ierarhii, preoții și credincioșii noștri din America de-a lungul anilor și până la acest moment binecuvântat pe care l-ați organizat în Catedrala Patriarhală. Vă asigurăm de recunoștința și rugăciunea noastră pentru sănătatea și bunul spor duhovnicesc și pastoral al Patriarhului românilor ortodocși de pretutindeni. Mulțumesc membrilor Sfântului Sinod pentru dragostea arătată prin prezența la acest eveniment. Mulțumesc Preasfințitului Episcop Ioan Casian și părinților din Statele Unite ale Americii și Canada care s-au ostenit să participe la acest eveniment și îi încredințez de dragostea, dorința și nădejdea mea de a continua împreuna-misiune pe pământ american. Mulțumesc celor care, de aproape sau de departe, din România sau din America sau din Germania, ați dorit să fiți prezenți la acest eveniment și îl rog pe Dumnezeu să ne călăuzească tuturor pașii spre lumina Împărăției Sale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 757, Ultimul acces: 2026-07-31 12:27:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1