Priveghere și procesiune în cinstea Maicii Domnului la Montecatini Terme - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Priveghere și procesiune în cinstea Maicii Domnului la Montecatini Terme

[2016-10-28]
de Iulian Dumitrascu

priveghere-si-procesiune-in-cinstea-maicii-domnului-la-montecatini-terme
În Biserica Ortodoxă Sfânta Mucență Pelaghia – Montecatini Terme a fost oficiată joi, 27 octombrie 2016, Slujba Privegherii în cinstea Acoperământului Maicii Domnului, după cum ne-a precizat Constantin Ciofu, Redactor Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
Aceasta a fost rânduită cu prilejul pelerinajului icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, adusă de o delegație oficială condusă de protosinghelul Iorest Goraș, secretarul așezământului monahal. Slujba de seară s-a săvârșit la lumina lumânărilor și s-a bucurat de prezența a numeroși pelerini veniți din mai multe părți ale Italiei.
Un moment cu totul deosebit a fost reprezentat de procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Hadâmbu în jurul Bisericii Sfânta Muceniță Pelaghia. În fața acesteia, au mers prapurii, iar credincioșii au ținut în mâini lumănări aprinse. În sunet de toacă și de cântări închinate Maicii Domnului, locașul de închinăciune a fost înconjurat. Sfânta Icoană a fost așezată apoi în biserică, iar în continuare protosinghelul Iorest Goraș a vorbit despre importanța procesiunii săvârșite.
Pelerinajul de la Montecatini Terme continuă în aceste zile. Duminică, 30 octombrie, la Sfânta Liturghie sunt așteptați să participe mii de oameni din toată Italia care au evlavie la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. Aceasta va fi urmată de sfințirea unei troițe din lemn sculptat, așezată în fața bisericii din Via Volturno Montecatini Terme, la inițiativa părintelui paroh Matei Tulan.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 738, Ultimul acces: 2026-07-31 04:12:41